Poezie Nichita Stănescu

Întunecând întunericul iată porţile luminii.

Noi ştim că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară nu ştim cât face. Ştim că cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o corabie nu ştim cât face. Ştim, noi ştim că opt

Rămâne feşnic nedeschisă poarta aerului… Noi încercăm s-o deschidem cu respirarea, noi încercăm s-o deschidem cu păsările noi încercăm s-o deschidem cu răsăritul soarelui. Dar rămâne închisă poarta aerului. Norii nu sunt chei, norii nu sunt chei, nu-i aşa? rămâne

Eseu Respirări „Gem făr` s-o ştiu şi mi-s egale toate” (Mihai Beniuc) I Naşterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu anumite graniţe, a îngăduit mai întâi sentimentelor şi apoi numelui lor să se

I Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub pernă. Nu te răsuci mult. Dacă e să-ţi amorţească ceva, oricum îţi amorţeşte. Dacă dormi dus şi cu vise ; –

Alunecare din idee-n lucruri, cadere din cuvinte-n dinti un cer cu frunze care-l scuturi din verde-n galben scos din minti si cite zone reci se-ncheaga si de necontrolat cu vazul mandibule de cai incep sa sparga in dinti, din staule

Am vrut să mă schimb pe unul mai bun, L-am căutat cu lumânarea, Înalt ca bradul, curat ca floarea, Și care noaptea să doarmă tun. Ce, cu mândrie, să-şi zică: unul Ca mine-n lume nu mai există. Frumos, cu educaţie

Aici, pe câmpul unde-n vechime zeii n-au trecut decât călări, unde pietrele-şi arată colţii albi, şi iarba fuge speriată-n verzuiele zări, îmi dau întâlnire cu tine, femeie zveltă şi sălbăticită de frumuseţe, înainte de răsăritul soarelui, când stelele rostogolindu-se-nclină cerul

Vin vremuri roşii, de răscoală, Să împle vârf privirea goală Mocnind din codri şi din stânci Căuşul ochilor adânci . Iubito, fumegă din mine Reci ruguri sterpezite, line, În tâmpla străzii, brumărie, Un cântec surd de puşcărie Mi-s vineţi ochii

Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea să-mi cadă sub culori şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz şi că se rupe timpul îmi pare alteori. Pietrificat, auzul în romburi şi ovale ferigă e în stratul de