Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea să-mi cadă sub culori şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz şi că se rupe timpul îmi pare alteori. Pietrificat, auzul în romburi şi ovale ferigă e în stratul de
Amintiri de când eram de piatră – Nichita Stănescu
Ca un răget luminos, în creierul meu a explodat o celulă ; de străinătatea prea nouă în care se află rătăcind de la începuturi. Minţile mi s-au umplut de un miros de stea moartă, de animale gândite în vis, de
Amintiri din altă toamnă – Nichita Stănescu
Mă aminteam născut de altă mamă, de altă frunză desfrunzită mă umbream şi înnegream roşia rană cu gingăşia unui ram de care nu s-a spânzurat mai niciodată vreun soldat şi s-a lăsat prelungă şi-n neştire umbra mea lungă, cine-o ştie?
Amurg – Nichita Stănescu
Mă culcasem lîngă glasul tău Era tare bine acolo, şi sînii tăi calzi îmi păstrau tîmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai Poate crengile şi apele ce ţi-au legănat nopţile Sau poate copilăria ta care a murit undeva sub cuvinte.
Anatomia, fiziologia şi spiritul – Nichita Stănescu
Ia-mi creierul în mâinile tale moi şi înveleşte-mi-l în osul luminii. Prima mărime peste zero este infinitul, peste nimic, – totul. Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii eu sunt zeu cu putere vai, numai de moarte. Desigur, eu mă închipui
Anica – Nichita Stănescu
Sughiţa: Cineva gândea la ea. Cam peste-o lună-i dusă la vedere …Odaia zace în tăcere, perdeaua are ciucuri, creţuri, pe masă – cinci dulceţuri. Când se-ntoarce de la el, spârc, pe ea, un porumbel. Petiţoarele îi spun că-i semn bun.
Andru plângând – Nichita Stănescu
Trec prin starea acestui suflet posibile existenţe – un năvod mortal ce smulge în sus totul, lăsând numai absenţe. Las locului această-nfăţişare şi o adorm, şi o îngheţ, şi o ţin în pura suspendare a celor care n-au venit şi
Animal sideral – Nichita Stănescu
Clanul sufletelor inghesuite si murind de frig, sus in zoosfera, ciuruite de raze si strabatute de meteoriti, nu ma lasa, eh, din pricina istoriei, sa ma uit la stele! Am sa plec in Antile si-am sa va cumpar de-acolo ananasi,
Anti ars poetica – Nichita Stănescu
Foaie verde fir lalele din puzderia de stele Galaxii, cuvant, luceafar, bolovani cu pieptul teafar, inima in piept bolnav sta luceafarul jilav. Diamantul in gunoaie te dospeste, te ogoaie, de auzi voce naroada; caini cu Galaxii in coada, patimi, vers
Apa vorbirii – Nichita Stănescu
Câteodată însuşi cuvântul se împietreşte în timp ce timpul împietreşte. Câteodată ţi se face dor de visul cu stele al altcuiva. Când un adolescent sărută o adolescentă scuipă-ţi ochii cu care-i vezi şi răsare-ţi inima şi umple-ţi-o cu viaţa altora