Poezie Nichita Stănescu

Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt, cu tălpile late ca frunza platanului, aproape plutind, abia atingând anotimpurile anului. Cu mâinile crestate ca frunza de stejar, cu trunchiul cu scorbură-adâncă în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar spre-un cer

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!… …Ardea spitalul cu bolnavi cu tot Şi flăcările sfârâiau în cărnuri Râs alb cutremurat de savaot. Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte! Ce râs de ziduri prăbuşite Strivind sub ele urlete, clipite Şi

Am întrebat o capră de ce este capră, iar ea de mirare era cât pe ce să moară și a început să scoată fum din ea, când încă mai era caldă și ca s-o liniștesc a trebuit să mă întreb

Ai văzut tu nenorocito vreodată sticla spartă căzută din rame a unei icoane a unei icoane de moarte mirată? Ai spart tu cu mâna ta de carne ţeava unei puşti, a unei arme Doamne, a unei arme? Pahar umplut cu

Îmi învăţam cuvintele să iubească le arătam inima şi nu mă lăsam până când silabele lor nu începeau să bată. Le arătam arborii şi pe cele care nu vroiau să foşnească le spânzuram fără milă, de ramuri. Până la urmă,

Lui Eugen Simion Tată vitreg sunt poeziei şi văr prin alianţă cu steaua polară. Nenorocitul de mine ca un plebeu am intrat în această nobilă familie, ca un ins din afară, ca un meteorit fără substanţe organice în pântec, nedemonstrând

Eu ştiu că duritatea gândirii în idei nu stă într-o înjurătură, nici în scârbosul spus al vorbei. Mi-e foarte greu să scutur de pe mine cuvintele obscene, mi-e foarte să scutur de pe mine cuţitul care-l scot din mine ca

Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt, abia acum am dreptul să vă mint şi să vă spun despre cuvânt că e cuvânt şi ce presimt chiar simt. Abia acum o să mă credeţi când sunt înspre

Cuvântul moare în tăcere Se sbate înjunghiat de vis şi vrea bacşiş şi vrea durere, şi-ntinde pumnul drept, deschis Atâta aur pe icoane prea în zadar s-a spălăcit, căci găozarii cu plocoane abia acum au conăcit Şi-şi geme-n sine universul

“Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai facea niste bulion intr-un cazan mare de tuci pe care mai inainte niste tigani scumpi care venisera la noi pe strada il cositorisera folosind taina tipirigului, un fel de chimicala stranie, de epoca si