Poezie Vasile Alecsandri

Român verde ca stejarul, Râd de duşmani şi de moarte! Să-mi trăiască armăsarul Şi prin glonţi să mă tot poarte! Sai, voinice, şi nechează Ager, falnic ca un zmeu, Căci am inimă vitează Şi credinţă-n Dumnezeu! Cât mi-a sta mâna

Latina gintă e regină Între-ale lumii ginte mari; Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpii seculari. Menirea ei tot înainte Măreţ îndreaptă paşii săi. Ea merge-n capul altor ginte Vărsând lumină-n urma ei. Latina gintă e vergină, Cu farmec

Iarna vine, vara trece Și pădurea s-au rărit! Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Gerul vieții a sosit! Cât mi-a fi iarna de mare, Ce-o să facem, vai de noi! Fără codru, fără soare, Făr’ de bani, făr de ciocoi? Sai pe

Păstorul zise: “Cinel-cinel, Copilei june de lângă el. Două steluţe cu raze line Lasat-au cerul plin de lumine Şi pe-a ta frunte ele-au căzut. Ghici, drăguliţă, că le sărut.” Nu ghici-ndatâ Gingaşa fatâ Şi pe ochi dulce fu sărutată. Păstorul

În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeţilor luncii cu grăbire se adună, Ca s-asculte-o cântăreaţă revenită-n primăvară Din străinătatea neagră, unde-i viaţa mult amară. Roi de flăcări uşurele, lucioli scânteitoare Trec în aer, stau lipite, de luminărele-n

Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei Şi-n pace luănd calea augusta-a nemurirei, O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare Sadit pe miriade de libere ogoare! O clipă apărut-ai în planul veciniciei Şi vecinice mari fapte lăsat-ai României, Nălţând

De crezi în poezie, În sfânta armonie Din boltele cereşti, Când noaptea-nseninată Luceşte-ncoronată De stele ce iubeşti; De crezi în tinereţă. În gingaşa frumuseţă Ce-aprinde dulce dor, Şi-n tainica uimire Ce-nsuflă-a ta privire, O! scumpul meu odor! De crezi în

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare, N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare, Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor? Nu simţiţi inima voastră că tresare şi

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură, În curând şi el apare pe-orizontul aurit, Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit. El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară Şi

Doina, doiniţă! De-aş avea o puiculiţă, Cu flori galbene-n cosiţă, Cu flori roşii pe guriţă! De-aş avea o mândrulică Cu-ochişori de porumbică Şi cu suflet de voinică! De-aş avea o bălăioară Naltă, veselă, uşoară, Ca un pui de căprioară! Face-m-aş