Poezie Vasile Alecsandri

Perdelele-s lăsate şi lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăş mângăios, Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aştept

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele; Cârdurile de cocoare, înşirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare

Trei călători fantastici cutreieră pământul: Soarele splendid, gerul îngrozitor şi vântul. Unul dă viaţă, altul dă moarte, aparând, Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând. Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară, Ca soarele de vie, ca vântul de uşoară. Şi-i zic:

Sus în deal la mănăstire, Plânge sora-ntr-o grădină, Plânge noaptea şi suspină Dup-a lumii fericire: “De când eu eram copilă Sunt de toţi ai mei uitată Şi de rude fără milă În pustiuri lepădată! Fără vină, din născare Mă văzui

“Dunăre! ce plângi tu oare?” “Plâng o floare de sub soare Ce din sânu-mi a răpit Ştefan-vodă cel cumplit!” Pe cel ţărm bătut de valuri, Sus pe zare, sus pe maluri, Sunt trei cete de oşteni, Turci, tătari şi moldoveni.

Ştefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: “Domn viteaz! Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?” “Ah! îmi plâng ostaşii mei Morţi, luptând ca nişte zmei! Codrul zice: “Dragul meu, Încetează plânsul tău, Căci din brazii mei trufaşi Face-ţi-oi voinici ostaşi Ca

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce şi iubită a sufletului meu! Şi care-odinioară luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singură şi eu! O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină! În veci printre steluţe

De la mine pân’ la tine Numai stele şi lumine! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Şi pe cer s-au aninat Cum se-anină despre zori Roua limpede pe flori!… Vărsat-am multe din

În pădurea de la Strungă Sunt de cei cu puşca lungă Care dau chiorâş la pungă! Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună, Care noaptea-n frunze sună, Feciori de lele nebună! Fă-te-n laturi, măi creştine, Dacă vrei să mergi cu bine, Să

Din umbra deasă-a norului Întins pe ţări străine Cu aripele dorului Voios revin la tine, O! cuib al fericirilor, O! ţară luminoasă, Comoara-a nălucirilor, Gradina mea frumoasă! Ş-avântul tinereţelor Ce-n sânu-mi se trezeşte, Prin lumile poeţilor Zburând mă râtâceste. Şi-n