Confesiune – Nichita Stănescu

De ce să stea îngerul cu aripile la gură
înghesuit şi plângând în capul meu
mai bine spargeţi-mi ţeasta
murîndu-mă, să zboare din sinele meu
El să-şi desfacă, plăpând
aripile când încearcă să zboare
eliberat de coajă de piele de oase
a fiinţei mele când moare
să trăiască zburând,
să mor murind.