Cuvântul – Nichita Stănescu

A fost odată un cuvânt atât de frumos
încât se prefăcea în obiecte lucioase,
dând mâinii rupte nobil os
şi crivăţului – oase.

Nu cred că el era rostit
anume în vreo limbă
sau vreun copil l-a fost găsit
pe când dormea pe-o stâncă.

Şi nici în creierul zburând
nu cred, al unei păsări –
de-acolo-n jos peste pământ
să fi căzut în zarzări.

Se pare că a fost cândva
doar un cuvânt pe lume…
Care-o fi fost şi când a fost
şi ce cuvânt anume –
Nu ştim.