La începutul sfârșitului – Nichita Stănescu

Îşi lăsase atâta de repede ochii în jos,
ca pe două satâre ascuţite şi sclipind,
tăind gâturile vulturului bicefal şi ierbos,
în sânge lăsându-l zbătându-se şi murind.
Un miros de ouă sparte
mă umpluse din departe, –
zeul îmi întoarse spinarea şi şira spinării,
arc de vânătoare mi se făcuse orizontul mării!
Nu mai puteam trăgând să-l omor, –
cerşeam aer, aer, aer,
prin care să plec în zbor,
înfrângerea mea schimbând-o
în vaier.

din volumul Operele imperfecte, 1979