Pe-ai tăi, pe rînd pe toți i-ai adunat Ca puii-n cuib, și-i pace-acum în tine. Și-adormi și tu, bordei nealintat. E liniște-n văzduh, și noaptea vine Cu cer senin; pe cîmpu-nzăpădat Zîmbi-va-ndată discul lunii pline. Ești slab și vechi, dar
Brâul Cosânzenii – George Coşbuc
Avea Ileana ochi de soare Şi galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea ţesut în floare Şi-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins.
Cântec ostăşesc – George Coşbuc
Caii sar şi frâu-şi muşcă Jos prin văi e fum de puşcă, Corbi s-arată croncănind. Stau de-atac duşmanii gata – Uite-o-n zbor întunecata Moarte-acum spre noi venind! Ştim cu toţii ce ne-aşteaptă! Sus spre Domnul mâna dreaptă Ridicaţi-o dar, jurând!
Cântecul cel vechi al Oltului – George Coşbuc
– “Vine, tată, Oltul mare; Malul stâng de-abia-l zăresc.” – “Lasí să vie Oltul mare, Că, români de când trăiesc, Oltul tot la piept ne are Şi-i al nostru şi ne ştie Şi nu bate cu mânie Malul cel basarabesc.
Cânele ovreiului – George Coşbuc
Într’un an, cândva ‘ntr’o vară Nu știu unde, în ce sat, Un ovrei mergând cu marfă Într’o curte a intrat. Și cum intră el pe poartă Cu bagajul la spinare, Hop, îi sare înainte Un dulău urît și mare. ,,Ce
Cântec – George Coşbuc
Ti-ai mânat prin veacuri turmele pe plai, Din stejarul Romei tu mlãditã ruptã, Si-ti cântai amarul din caval si nai. Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus în luptã Stefan si Mihai. Când ti-or pune piedici dusmanii sã cazi Spada
Cântecul fusului – George Coşbuc
Eu mi-am facut un cântec Stând singura-n iatac Eu mi-am facut un cântec, Si n-as fi vrut sa-l fac. Dar fusul e de vina Ca se-nvârtea mereu, Si ce-mi cânta nainte Cântam pe urma eu. De-atunci îl cânt întruna Ca-mi
Cetatea Neamțului – George Coşbuc
Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea. Dar cetesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care “Neamţul” se numea Şi-au zidit-o, spune-n cronici, Nemţi, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi ? Vezi asta-i greu !
Colindătorii – George Coşbuc
Cad fulgii mari încet zburând, Si-n casa arde focul, Iar noi pe lânga mama stând De mult uitaram jocul. De mult si patul ne-astepta, Dar cine sa se culce? Rugata, mama repeta Cu glasul rar si dulce Cum sta pe
Coloana de atac – George Coşbuc
Porniserăm din văi adânci Şi ne târam acum pe brânci Să nu ne prind-Osman de veste, Că năzuim la deal spre creste, Căci veste de-ar fi prins ai săi, Noi n-am mai fi ieşit din văi. Şi-aşa cu-ncredere vegheată Noi