Ce noapte groasă, ce noapte grea! A bătut în fundul lumii cineva. E cineva sau, poate, mi se pare. Cine umblă fără lumină, Fără lună, fără lumânare Şi s-a lovit de plopii din grădină? Cine calcă fără somn, fără zgomot,
Ex libris – Tudor Arghezi
Carte frumoasă cinste cui te-a scris Incet gandita, gingas cumpanita; Esti ca o floare, anume inflorita Mainilor mele, care te-au deschis. Esti ca vioara, singura ce canta lubirea toata pe un fir de par, Si paginile tale, adevar, S-au tiparit
Fetica – Tudor Arghezi
Ce duh ai şi ce putere. Să-mpleteşti ceara cu miere, De la floarea din gradină, Ostenită de albină? Tu aduni de pe meleaguri, Pentru stupi şi pentru faguri, Pulberi, roua, stropi şi leacuri, Poate că de mii de veacuri. Ca
Flori de mucigai – Tudor Arghezi
Le-am scris cu unghia pe tencuială Pe un părete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul Care au lucrat împrejurul Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan. Sunt
Frageda – Tudor Arghezi
Nu îi fie de deochi, Ce frumoasă-i fără ochi! Tivul pleoapelor se coase-n Ferfeniţe de mătase. De când s-a uitat în stele I s-a prins bezna de ele. Dintr-un lunecuş cu pana I s-a-ncondeiat sprânceana. E tot pana care scrie
Incertitudine – Tudor Arghezi
Îmi atârnă la fereastră Iarba cerului, albastră, Din care, pe mii de fire, Curg luceferii-n neştire. Sufletul, ca un burete, Prinde lacrimile-ncete Ale stelelor, pe rând, Sticlind alb şi tremurând. Scama tristeţelor mele Se-ncurcă noaptea cu ele, Genele lui Dumnezeu
Inscripție pe o ușă – Tudor Arghezi
Când pleci, sa te-nsoțească piaza bună, Ca un inel sticlind în dreapta ta, Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista. Purcede drept și biruie-n furtună. Când vii, pășește slobod, râzi și cântă. Necazul tău îl uită-ntreg pe prag. Căci neamul trebuie
Între două nopţi – Tudor Arghezi
Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie. Afară bătea vântul. Afară era ploaie. Şi mi-am săpat odaia departe subt pământ. Afară bătea ploaia. Afară era vînt. Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră. Pământul era negru: perdeaua lui, albastră. S-a ridicat
Inviere – Tudor Arghezi
De cand mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine. Nu stiam ca ma voi vindeca de mine, cu tine. Vorbele, gandurile, impletirile crezusem ca-mi ajung. Nu stiam. Mi-au zvacnit umerii, mi-au crescut bratele: fusesem ciung. Mi-am simtit coapsele, gleznele, spinarea,
Ion Ion – Tudor Arghezi
În beciul cu morţii, Ion e frumos. Întins gol pe piatră, c-un fraged suris. Trei nopţi şobolanii l-au ros Şi gura-i băloasa ca de sacis. Când cioclu-l ridică-n spinare Ion par-ar fi de pământ. De-l pui poate stă în picioare