Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi c-un glas ce răsună de printre frunze ca un clopot de argint. Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi şi ceva la ureche încet, nespus de încet, ceva ce nu se spune în
Flori de mac – Lucian Blaga
În frunza de cucută amară îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă de moarte mă pătrunde, cum vă privesc pe malul mării de secară, flori de mac. Aş vrea să vă cuprind, că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi îmi par
Frumoase mâni – Lucian Blaga
Presimt: frumoase mâni, cum îmi cuprindeţi astăzi cu căldura voastră capul plin de visuri, aşa îmi veţi ţinea odată şi urna cu cenuşa mea. Visez: frumoase mâni, când buze calde îmi vor sufla în vânt cenuşa, ce-o s-o ţineţi în
Gândurile unui mort – Lucian Blaga
De mână-aş prinde timpul ca să-i pipăi pulsul rar de clipe. Ce-o fi acuma pe pământ? Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri şi din stupii mei mai zboară roiuri de albine spre păduri? Tu, inimă, eşti liniştită-acum!
Ghimpii – Lucian Blaga
Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam odată trandafiri sălbatici. Aveau atâţia ghimpi, dar n-am vrut să-i rup. credeam că-s muguri- şi-au să înflorească. Te-am întâlnit apoi pe tine. O, câţi ghimpi, câţi ghimpi aveai! dar n-am voit să te despoi –
Glas în paradis – Lucian Blaga
Vino să şedem subt pom. Deasupra-i încă veac ceresc. În vântul adevărului, în marea umbr-a mărului, vreau părul să ţi-l despletesc să fluture ca-n vis către hotarul pământesc. Ce grai în sânge am închis? Vino să şedem subt pom, unde
Gorunul – Lucian Blaga
În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn cum bate ca o inimă un clopot şi-n zvonuri dulci îmi pare că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge. Gorunule din margine de codru, de ce mă-nvinge cu
Iarbă – Lucian Blaga
Iunie este Verde poveste. Iures sporeşte. Iarba mai creşte. Ziua a şasea, Sâmbăta ierbii. Creşte mătasea, N-o calcă cerbii. Cresc ale ierbii Fire albastre Pân’ la-nălţimea Inimii noastre. Asta-i măsura, Pune natura Luncilor margini, Lege-n paragini. Vin curcubeie Rouă să
În lan – Lucian Blaga
De prea mult aur crapş boabele de grâu. Ici-colo stropi de mac şi-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului şi cântă. Eu zac în umbra unor maci,
În marea trecere – Lucian Blaga
Soarele-n zenit ţine cântarul zilei. Cerul se dăruieşte apelor de jos. Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere îşi privesc fără de spaimă umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagă poveste. Nimic nu vrea să fie altfel decât este.