În noapte undeva mai e tot ce-a fost şi nu mai e, ce s-a mutat, ce s-a pierdut din timpul viu în timpul mut. În Hades e – tot ce-a trecut Din aheronticul ţinut vin toate amintirile. În Hades e
Încheiere – Lucian Blaga
Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte. Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ. E în apă. E în vânt. Sau mai departe. Cu foaia această închid porţile şi trag cheile. Sunt undeva jos sau undeva sus.
Înscripţie pe o casă nouă – Lucian Blaga
Toate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă. Nu-l încearcă nici un dor din ocolul lui să iasă. Toate stau la locul lor: piatră, floare şi ulcior, vatră şi amnar şi iască. Asta-i legea tuturor:
Întrebări către o stea – Lucian Blaga
Stea care subt carul cel mare abia licăreşti nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti? Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit? Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit? Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare? Păzeşti un norod, o
Iubire – Lucian Blaga
Iubeşti – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului
Izvorul nopţii – Lucian Blaga
Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi şi peste munţi şi peste seşuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
La cumpăna apelor – Lucian Blaga
Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor. Cu gând ducăuş – mângâi părul pământului. Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit. Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim. S-ar
La curţile dorului – Lucian Blaga
Prin vegherile noastre – site de in – vremea se cerne, şi-o pulbere albă pe tâmple s-aşază. Aurorele încă se mai aprind, şi-asteptam. Asteptam o singură oră să ne-mpărtăşim din verde imperiu, din raiul sorin. Cu linguri de lemn zăbovim
La mare – Lucian Blaga
Viţe roşii, viţe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici şi vânjoşi-asemenea unor plopi ce-şi strânâg în braţe prada. Soarele în răsărit-de sânge-şi spală-n mare lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară. Eu stau pe ţărm şi-sufletul mi-e
Lacrima si raza – Lucian Blaga
O lacrimă Desprinsă dintre genele unei plăpânde amintiri Ce sta ascunsă-n fundul unui suflet Căzu Pe albul unei fragede petale… O rază dete peste ea Si-i zise: “Simt din caldura ta ca nu eşti bob de rouă… De unde vii