Oh, amurguri violete… Vine Iarna cu plânsori de piculine… Peste parcul părăsit Cad regrete Si un negru croncănit… Vesnicie, Enervare… Din fanfare funerare Toamna sună, agonie… Vânt de gheată s-a pornit, Iar sub crengile schelete, — Hohot de smintit. Nici
Pastel – George Bacovia
Buciumă toamna Agonic — din fund — Trec păsărele Si tainic s-ascund. Târâie ploaia … Nu-i nimeni pe drum;Pe-afară de stai Te-năbusi de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; Si răgete lungi Ornesc din ocol. Tălăngile, trist, Tot sună
Pastel II – George Bacovia
– Adio, pică frunza Și-i galbenă ca tine, – Rămâi, și nu mai plânge, Și uită-mă pe mine. Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut in zare – Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare… – Mai stai de
Piano – George Bacovia
Si iar toate-s triste. Si azi ca si ieri — Potop de dureri. Si visul apune În negrul destin… Si vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin, Si nici mângâieri… Si iar toate-s triste, Si azi ca si ieri…
Plouă – George Bacovia
Da, plouă cum n-am mai văzut Şi grele tălăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plânsul tălăngii când plouă! Şi ce enervare pe gând! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă faţă vecină Răcneşte
Plumb – George Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vestmint — Stam singur în cavou… si era vint… Si scirtiiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig —
Plumb de toamnă – George Bacovia
De-acum, tuşind, a şi murit o fată, Un palid visător s-a împuşcat; E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat… -Tu ce mai faci, iubita mea uitată ? Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind, Iar frunzele cu droaia se
Poemă în oglindă – George Bacovia
În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Şi grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citeşti nazalizând O poemă decadentă,
Poemă finală – George Bacovia
Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo nestiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ… Pe stradă urle viata, si moartea Si plângă
Poveste – George Bacovia
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?… Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca