Poezie George Bacovia

Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, Şi-n lumea voastră-abia încap… Dar am să dau curând la cap. O, dormi adânc, mereu, aşa, În vise dulci, hidos burghez, Oftând, palate de-ţi lucrez, Eu ştiu şi

Cu vise de mereu nuvele, În zvon de noapte orăşenesc… Şi ce dacă corpuri cereşti se-nvârtesc Şi dacă lucinde stele!… Şi ce dacă veacuri grele pândesc Clipe din viaţă mai uşurele!… Şi dacă corpuri cereşti se-nvârtesc, Ori stau departe lucinde

Şi ninge în oraşul mare E noaptea plină de orgii, Iar prin saloane aurii S-aud orchestre, şi fanfare. Femei nocturne, singurele La colţ de stradă se aţin, Desfrâu de bere şi de vin Prin berării, şi cafenele. De orbitoare galantare

I Acolo, unde nu-i nimeni, Nici umbre, Unde se duc Mulţime de ani, Şi zgomotul zilei, Şi tăcerea nopţii… Unde toate sunt ştiute… Acolo, spun călătorii, Că numai rafale de foc Se denunţă Lugubru, metalic, Din minut în minut. Acolo,

Potop, cad stele albe de cristal Si ninge-n noaptea plina de pacate; La vatra-n para ce abia mai bate- Azi, a murit chiar visul meu final. Si ninge-n miezul noptii glacial… Si tu iar tremuri, suflet singuratec, – Pe vatra-n

Cumplit E golul singuratatii! Sunt ucisul ei… Singuratatea? Povara tacerilor Sfasiate de suspine… Singuratate Ochiul tau Priveste inghetat In ochiul gandului Neimpartasit… Singuratate Nu te-am voit! Viata-haina- M-a daruit tie Tu m-ai cerut Vietii Prizonierul tau Singuratate Oamenii Cum i-am

E-o noapte uda, grea, te-neci afara. Prin ceata – obosite, rosii, fara zare – Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crîsma umeda, murdara. Prin mahalali mai neagra noaptea pare… Sivoaie-n case triste inundara – S-auzi tusind o tusa-n sec, amara

Cu roşii fanare, galbene, verzi Trec noaptea strigoii prin lanuri de grâu Şi câinii în lanuri în noapte tot bat – Strigoii la crâşmă în pod au intrat, Şi podul se vede bizar luminat De roşii fanare, galbene, verzi. Strigoii,

Ce mai este… cărţi de noapte Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu – Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? Ţăcănă un ceas pe-o planşă… Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?! Noapte… Cine iar aprinde lampa

Ninge grozav pe câmp la abator Si sânge cald se scruge pe canal ; Plină-i zăpada de sânge animal — Si ninge mereu pe un trist patinor… E albul aprins de sânge închegat, Si corbii se plimbă prin sânge… si