Portarul înaripat mai ţine întins un cotor de spadă fără de flăcări. Nu se luptă cu nimeni, dar se simte învins. Pretudindeni pe pajişti şi pe ogor serafimi cu păr nins însetează după adevăr, dar apele din fântâni refuză găleţile
Parintii – Lucian Blaga
Coboara-n lut parintii, rand pe rand, in timp ce-n noi mai cresc gradinile. Ei vor sa fie radacinile, prin cari ne prelungim pe sub pamant. Se-ntind domol parintii pe sub pietre, in timp ce in lumini mai adastam, in timp
Pasărea U – Lucian Blaga
Neguri acopăr cîmpuri şi dîmb. Freamătă ulmul, duhul cel strîmb. Cuiburi mai multe-n creste se văd. Semn că-n coroane dat-a prăpăd. Neagră făină cade prin scoc colo la moara lui Nenoroc. Macină el doar – gîrbov, cărunt. Curge urîtul greu
Pământul – Lucian Blaga
Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu. Tăcere apăsătoare stăpânea pământul şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. N-avea să-mi spună nimic
Pluguri – Lucian Blaga
Prietene crescut la oraş fără milă, ca florile în fereastră, prietene care încă niciodată n-ai vazut câmp şi soare jucând subt peri înfloriţi, vreau să te iau de mână, vino să-ţi arăt brazdele veacului. Pe dealuri, unde te-ntorci, cu ciocuri
Primavara – Lucian Blaga
A cunoaste. A iubi. Inca-odata, iar si iara, a cunoaste-nseamna iarna, a iubi e primavara. A iubi – aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi – aceasta vine tare de departe-n tine. A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce
Psalm – Lucian Blaga
O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă, Dumnezeule, dar ce era să fac? Când eram copil mă jucam cu tine şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie. Apoi sălbăticia mi-a crescut, cântările mi-au pierit, şi fără să-mi fi
Risipei se dedă florarul – Lucian Blaga
Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă. De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dedă Florarul. Polenul cade peste noi, în preajmă
Somn – Lucian Blaga
Noapte întreagă. Dăntuiesc stele în iarbă. Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile, gornicul nu mai vorbeşte. Buhe şure s-aşază ca urne pe brazi. În întunericul fără de martori se liniştesc păsări, sânge, ţară şi aventuri în cari veşnic recazi.
Stalactita – Lucian Blaga
Tăcerea mi-este duhul – şi-ncremenit cum stau şi paşnic ca un ascet de piatră, îmi pare că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă, în care cerul este bolta. Lin, lin, lin – picuri de lumină şi stropi de pace –