De ce mă-ndrept ș-acum la tine iarăș? Căci făr- de tine n-am de spus nimică… Și azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-și. De grija ei un fir de păr nu-mi pică… Să ieie
De ce n-aflăm în împlinirea… – Mihai Eminescu
De ce n-aflăm în împlinirea dorințelor din astă lume, Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat, De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume N-afli nimic nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat. Bacanta-ți dă corpul de
De ce nu-mi vii? – Mihai Eminescu
Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-aşează bruma peste vii – De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? O, vino iar în al meu braţ, Să te privesc cu mult nesaţ, Să razim dulce capul meu
De ce să mori tu? – Mihai Eminescu
Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină. Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel
De pe ochi ridici … – Mihai Eminescu
De pe ochi ridici închisă Languroasa, lungă geană, Rai de fericiri promise Și de tainică dojană. Și-ți pui degetul pe gură, Sfătuiești și ameninți Și îmi dai învățătură Să ne facem mai cuminți. Atunci brațul meu cuprinde Mlădiosul tău grumaz:
De pe ochi ți se ridică – Mihai Eminescu
De pe ochi ți se ridică Languroasa lunga geană… Îl întreb: ce vrea să-mi zică E o tainică dojană? Te desfaci de-a mele brațe, Mai nu vrei și nu mă lași, Și îmi râzi cu-ntreaga față, Dulce înger drăgălaș! Și
De vorbiți mă fac că n-aud… – Mihai Eminescu
De vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu vă laud: Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud; Dară nime nu m-a face Să mă ieu dup-a lui flaut; E menirea-mi: adevărul Numa-n inima-mi să-l caut.
De-a născoci noi ipoteze… – Mihai Eminescu
De-a născoci noi ipoteze doi filozofi s-au dus Ca să găsească ce cătau în aer gol – în sus. Ast-o făcuse ei ades şi fără de balon, Acuma însă depărtaţi de-a lumii mare zvon Pământu-ntreg li se părea un plan
De-aş avea – Mihai Eminescu
De-aş avea şi eu o floare Mândră, dulce, răpitoare, Ca şi florile din mai, Fiice dulce-a unui plai, Plai râzând cu iarbă verde, Ce se leagănă, se pierde, Undoind încetişor, Şoptind şoapte de amor; De-aş avea o floricică Gingaşă şi
De-acuma… – Mihai Eminescu
De-acuma nu te-oi mai vedea, Ramâi, ramâi cu bine! Ma voi feri în calea mea De tine. De astazi dar tu fa ce vrei, De astazi nu-mi mai pasa Ca cea mai dulce-ntre femei Ma lasa. Caci nu mai am