Am văzut doi aştri Strălucind albaştri Sub o frunte-n vis M-a-necat seninul, Când privii divinul, Blândul lor surâs. Şi mi-am zis în mine: “Înger cu lumine De-un adânc noroc… Din a vieţii tale Înflorită cale Cum nu stai în loc?”
Doina – Mihai Eminescu
De la Nistru pân’ la Tissa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin şi pân’ la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o aţin; Din Boian la Vatra-Dornii Au
Doină (Ce stă vântul să tot bată) – Mihai Eminescu
Ce stă vântul să tot bată Prin frunza de tei uscată, Şi frângându-i ramurile Să lovească geamurile? Iară tu de ce suspini Când priveşti peste grădini? Nu mai sta de tot ofta Şi în gând nu mă mustra: Că atunci
Doină, doină greu îmi cazi – Mihai Eminescu
Doină, doină, greu îmi cazi Din pădurea cea de brazi, Și cu jale îmi răsuni Din huceagul de aluni, Și m-adormi, m-adormi cu drag Pin frunzișul cel de fag. Cine sună-n cetine, Doinițe, prietene, Diu, diu, diu, de-a codrului, Că
Doña Sol – Mihai Eminescu
Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși, luna iese-n zare, Albește zidul nalt și gol… Dă-mi cea din urmă sărutare Și
Donec eris felix… – Mihai Eminescu
Ovidius, Tristia, I, 9, 5-6 Până vei fi fericit număra-vei amici o mulțime, Cum se vor întuneca vremile singur rămâi!
Dorinţa – Mihai Eminescu
Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Şi în braţele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ţi desprind din creştet vălul, Să-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei
Dormi! – Mihai Eminescu
De ce te temi? au nu ești tu cu mine? Las- ploaia doar să bată în ferești Las- vântul trist prin arbori să suspine, Fii liniștită tu! Cu mine ești. Ce te-ai sculat și te uiți în podele? Uimită
Dragoș Vodă cel bătrân – Mihai Eminescu
ragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de
Dragoste adevărată – Mihai Eminescu
Dragoste adevărată De fecioară prea curată; Tânără-ntineritoare, Dragoste de fată mare; Însă plină-i de durere Dragostea cea de muiere, De durere și de haz, De dulceață și necaz; Îndărătnică și dragă Cată ceartă ziua-ntreagă, Iară sara se împacă, Că tot