Poezie Mihai Eminescu

Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure

Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti! Eu caut şi caut în- achi-ţi cereşti Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta, Iubită, dorită, o gură – aşa! Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi, Cu glasul tău

În lacul cel verde şi lin Răsfrânge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâşiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalţ-a ei frunte spre cer. Pe stânca

Gândind la tine fruntea-acum mă doare. Nu știu ce rost mai are-a mea viață Când n-am avut o clipă de dulceață: Amar etern și visuri pieritoare! De ce în noapte glasul tău îngheață! Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare Frumosul trup,

Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie,

[ II ] Brigbelu, rege tânăr din vremea cea căruntă, Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă. Frumos au ars în flacări prinosul de pe vatră, Pe când intrară oaspii sub bolțile-i de piatră. În capul mesei șade

[ I ] O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru

Neamțul cercetează lucrul tactios, pe dos, pe față. La surtuc de are pată el chemia o învață. Ani întregi mereu citește spre a ști cum se cuvine, Cu ce chip din cit și lână iese petele mai bine. Dar când

Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, Să devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă ­ Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios demonică prăsilă! Eu am plecat purtând în piept

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine Tu te-ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la