[ II ] Voinicul meu, îi zise-atuncea sfânta, De ce-ai stătut în valea amintirei? Pentru oricare e frumoasă, blândă, Cu curte-oricărui seamănă. Ceirii Din acea vale inima-ți frământă. Nu sta în ea. De te-nchinași iubirei, Te du de-o cată, și-n
Fata-n grădina de aur – III – Mihai Eminescu
[ III ] Un zmău o vede, când s-a pus să steie N-a ei fereastă-n asfințit de sări; Zburând la cer, din ochi-i o scânteie Cuprinse-a ei mândrețe, fermăcări; Și-n trecătoarea tânără femeie Se-namoră copilul sfintei mări Născut din
Fata-n grădina de aur – IV – Mihai Eminescu
[ IV ] Precum o floare ar ieși din surii Și morții munți, din piatra lor uscată, Astfel copila-nvioșează murii, Pe când în bolta geamului s-arată Copil al apei, cerului, pădurii, A lumii-ntregi mai drăgălașă fată. Ea asculta pe-al primăverii
Femeia?… Măr de ceartă – Mihai Eminescu
Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis
Fiind băiet păduri cutreieram – Mihai Eminescu
Fiind băiet păduri cutreieram Şi mă culcam ades lângă isvor, Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam S-aud cum apa sună-ncetişor: Un freamăt lintrecea din ram în ram Şi un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopţi întregi am
Finul-lui-Dumnezeu – Mihai Eminescu
Poveste, poveste — da eu nu-s de pe când poveştile — eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-mea ş’ am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat
Floare de tei – Mihai Eminescu
loare de tei, Cât de curând te treci Ochilor mei lucind Te-i arăta pe veci. Floare de crin, Eu pururi am gândit La ochiul tău iubit De raze plin. Floare de măr, Copilă doar erai Și de pe-atunci aveai Aur
Floare-albastră – Mihai Eminescu
– Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele. În zadar râuri în soare Grămădeşti-n a ta gândire Şi câmpiile asire Şi întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor
Foaia veştedă – Mihai Eminescu
Vântu-o foaie vestejită Mi-au adus mişcând fereasta – Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voi păstra-o, voi întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mâna dragei mele. Cum copacu-şi uită foaia Ce pe vânt
Freamăt de codru – Mihai Eminescu
Tresărind scânteie lacul Şi se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Şi ascult de la răcoare Pitpalacul. Din izvoare şi din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Printre ramuri a ei unde, Ea