Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Cînd se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cîntare întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie
La Quadrat – Mihai Eminescu
Înger în patru colțuri, o stea cu barbă lungă, Cine-a știut vrodată că tot ce eu iubeam E-un dramaturg puternic, dar fără bani în pungă, Un paralelogram? E-un om a cărui visuri la bere tot țintează, Ce se consumă-n asuri
La steaua – Mihai Eminescu
La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre, Icoana stelei ce-a murit Încet
Lacul – Mihai Eminescu
Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Şi eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult şi parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea
Lasă-ţi lumea… – Mihai Eminescu
Lasă-ţi lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ţi-ai da viaţa toată, Nime-n lume nu ne ştie. Vin’ cu mine, rătăceşte Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezeşte Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec
Lebăda – Mihai Eminescu
Când pintre valuri ce saltă Pe baltă În ritmu uşor, Lebăda albă cu-aripele-n vânturi În cânturi Se leagănă-n dor; Aripele-i albe în raza cea caldă Le scaldă, Din ele bătând, Şi-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde Le-ntinde O barcă de
Lectură – Mihai Eminescu
Stăteam seara la fereastră, Iar stelele prin ceaţă Cu tainică dulceaţă Pe ceruri izvora. Citeam pe-o carte veche, Cu mii de negre gânduri Şi literele-n rânduri Prinsese a juca. Jos lacul se-ncreţise Sub purpură târzie Şi valuri verzi de grâie
Legenda cântăreţului – Mihai Eminescu
De mult, de mult a fost un Împărat în ţara depărtată a Indiei şi avea o fată frumoasă cum nu se mai povesteşte, bălaie ca o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopţi cu lună, când se
Lida – Mihai Eminescu
Marea-i tristă-n vântul serei. Pe ruini ce se deșir Lida vede-icoana mării Și pe față-i plâng gândiri. Blonda Lid-amor gândește. Marea vede chipu-i pal Și-n adâncu-i zugrăvește Prin ruini un ideal. Un pescar pe țărmuri trece Și din placa de
Locul aripelor – Mihai Eminescu
Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur, Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut. Ochii tăi, înșelătorii! A ghici