O, adevăr sublime o, tinichea și paie! O, poezie mândră o, buiguit nerod! Istorie spirată minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce a můcoșilor plod. O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec, Cu creierul
O, chilia mea sărmană… – Mihai Eminescu
O, chilia mea sărmană, Cu negritul, tristul zid, Dacă n-aţi fi voi în lume, Aş fi stat să mă ucid. Dar voi, cei ce-aţi fost de faţă Când vărsam lacrimi fierbinţi, Trişti pereţi, negriţi de vreme, Voi acuma sunteţi sfinţi.
O, de-ai ști cum șoapta ta divină – Mihai Eminescu
O, de-ai ști cum șoapta ta divină Deschide-al visurilor labirint, Că ce văd eu în privirea-ți senină N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ. E-atâta scris ș-atât nu-i scris în sine, Încât ar trebui un trai de sfânt Ca să-nțeleagă șoapta
O, mamă… – Mihai Eminescu
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău… Mereu
O, rămâi – Mihai Eminescu
“O, rămâi, rămâi la mine, Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu ştiu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinţ, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri şi cuminţi; Şi prin vuietul
O, rămâi, rămâi cu bine… – Mihai Eminescu
O, rămâi, rămâi cu bine Deși-n sufletu-mi te port, N-avuși sânge tu în vine Și născut ai fost tu mort. Da, amor fără de nume Ce în veci am tăinuit, Umbră-ai fost în astă lume Și o umbră ai pierit.
O, stingă-se a vieții… – Mihai Eminescu
O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă, Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun, Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor în vine,
O, te-nsenină, întuneric rece… – Mihai Eminescu
O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt, Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e.
Ochiul tău iubit – Mihai Eminescu
Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-ai lucit Până ieri. Oare te pierdui Pe acest pământ, Fără ca să-mi spui Un cuvânt? Oare te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri Drăgălaș? Luna în zădar Bate în
Odă (în metru antic) – Mihai Eminescu
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii. Când deodată tu răsărişi în cale-mi, Suferinţă tu, dureros de dulce… Pân-în fund băui voluptatea morţii Ne’ndurătoare. Jalnic ard de viu chinuit