[II] În munți ce puternici din codri s’ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii ‘n creeri palate-și ridică Ș’uimiți stau în soare privindu-l țintit . Acolo prin ruini, prin stânci grămădite
Povestea magului călător în stele[IV] – Mihai Eminescu
[IV] Când mintea va cuprinde viața ta lumească, Când corpul tău cădea-va de vreme risipit, Vei coborî tu singur în viața-ți sufletească Și vei dura în spațiu-i stelos nemărginit; Cum Dumnezeu cuprinde cu viața lui cerească Lumi, stele, timp și
Povestea magului călător în stele[I] – Mihai Eminescu
[I] În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc’ adevăruri, Când
Povestea magului călător în stele [V] – Mihai Eminescu
Cad pletele, blonde și lungi spice de – aur , Închisă ‘n lungi gene privirea lui stă; O cupă cu versuri, cu cifre de maur I-a ‘n mână Bătrânul — ca sânge de taur Un vin roșu toarnă și regelui
Povestea magului călător în stele[VI] – Mihai Eminescu
[VI] Magul rămas în munte, din el ieși afară, Pe-o piatră detunată el șede peste văi, Privește. — Codrii mângâiu cu vânt de primăvară A lui frunte uscată, adâncii ochi ai săi. Se suie ‘n vârf de munte, o stea
Povestea magului călător în stele[VII] – Mihai Eminescu
[VII] «Eu de pe stâlpul negru iau arfa de aramă, Arfa a cărei sunet e turbur, tremurat, Arfa care din pietre durerile le chiamă, Din stâncile stârpite, din valu ‘nfuriat… « Și cânt… Din valuri iese câte o rază frântă
Prin nopti tăcute – Mihai Eminescu
Prin nopti tacute, Prin lunce mute, Prin vantul iute, Aud un glas; Din nor ce trece, Din luna rece, Din visuri sece, Vad un obraz. Lumea senina, Luna cea plina, Si marea lina Icoana-i sunt; Ochiu-mi o cata In lumea
Privesc orașul furnicar – Mihai Eminescu
Privesc orașul furnicar Cu oameni mulți și muri bizari, Pe strade largi cu multe bolți, Cu câte-un chip l-a stradei colț. Și trec foind, râzând, vorbind, Mulțime de-oameni pași grăbind Dar numai p-ici și pe colea Merge unul de-a-nletelea,
Pustnicul – Mihai Eminescu
Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi și roze vișinii, Și ceruită strălucea podeaua Ca și-aurită sub lumine vii Lumini de-o ceară ca zăharu o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze
Răsai asupra mea… – Mihai Eminescu
Răsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfântă, pururea fecioară, În noaptea gândurilor mele vină. Speranța mea tu n-o lăsa să moară Deși al meu e un noian de vină; Privirea ta de milă caldă,