Aş vrea să am pământul şi marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii şi armate, De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-şi mişte răsăritul popoarelor încoace; Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri, Din codrii răscolite, stârnite din
Replici – Mihai Eminescu
Poetul Tu eşti o undă, eu sânt o zare, Eu sânt un ţărmur, tu eşti o mare, Tu eşti o noapte, eu sânt o stea – Iubita mea. Iubita Tu eşti o ziuă, eu sânt un soare, Eu sânt un
Resignațiune (din Schiller) – Mihai Eminescu
Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește
Rime alegorice – Mihai Eminescu
Corabia vieții-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se izbesc într-însa rânduri-rânduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. Deasupra frunții-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și
Revedere – Mihai Eminescu
– Codrule, codruţule, Ce mai faci, drăguţule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut Şi de când m-am depărtat, Multă lume am umblat. – Ia, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupându-le, Apele-astupându-le,
Romancero español – Mihai Eminescu
A. De ce pângi, o, dona Diana, De ce ochiu-ți lăcrimează? Nu ești sântă și frumoasă Ca o dramă spaniolă? Știi: don Manuel, perfidul, Inconstant iubește-o altă, Alta brună, dulce, pală, Ca o noapte-a primăverei. D. Nu-i aceea ce
Rugăciunea unui dac – Mihai Eminescu
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viaţă dătător, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna, Căci unul erau toate şi totul era una; Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată Erau din rândul
S-a dus amorul… – Mihai Eminescu
S-a dus amorul, un amic Supus amândurora, Deci cânturilor mele zic Adio tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece, Şi nici pe buze nu-mi mai vin, Şi nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de izvor, Atât
Să fie sara-n asfințit – Mihai Eminescu
Să fie sara-n asfințit Și noaptea o să înceapă; Răsaie luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri, În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De
Rugăciune – Mihai Eminescu
Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupra-ne coboară, O, Maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie! Noi, cei din mila sfântului Umbră facem pământului,