Poezie Mihai Eminescu

Ce șoptești atât de tainic, Tu, izvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă, Floarea țărmului o smulgi. Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi,

Ce suflet trist mi-au dăruit Părinții din părinți, De-au încăput numai în el Atâtea suferinți? Ce suflet trist și făr- de rost Și din ce lut inert, Că după-atâtea amăgiri Mai speră în deșert? Cum nu se simte blestemat De-a

– Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ? – De ce nu m-aş legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzişul mi-l răreşte. Bate vântul frunza-n dungă – Cântăreţii mi-i alungă; Bate

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deşi moare

Cereți cânturi de iubire: Niciodată n-am iubit ­ Vesel cânt de fericire? Fost-am eu doar fericit? Nu, de când eu sunt în lume Nimeni, nimeni pe pământ N-a zâmbit l-a mele glume, N- ascultat al meu cuvânt. Nu, de când

Nuvelă originală I Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici

II — Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine se-ndoieşte c-o poţi face aceasta, cine, că eşti în stare s-o faci. Tatăl meu îţi datoreşte bani şi d-ta vrei fata lui.

VII Ieronim se-ntinsese pe patu-i şi dedese-ntr-o parte perdeaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu, făcând parecă din suprafaţa lui un drum moale şi luminos, când auzi bătând încet în uşă. El se sculă

III Onufrei şi Ieronim, trecând pe strade, nu vedeau că erau urmăriţi de-un om. Era pictorul. Ieronim avea să caute la poştă, unde şi află, o scrisoare de la un unchi al lui, un bătrân sihastru. Iată ce scria: Iubite

IV Pe când Ieronim ieşea cu Onufrei dintr-o veche zidire, îi văzu Francesco şi intră în vorbă cu cel dintâi, ca să-i steie model pentr-un tablou al său. Acesta, văzând că n-avea ce găsi de împotrivit bătrânului maestro, se-nvoi şi