Poezie Mihai Eminescu

Colinde, colinde! E vremea colindelor Căci gheața se’ntinde Asemeni oglinzilor. Și tremură brazii Mișcând ramurelele Căci noaptea de azi-i Cînd scântee stelele. Se bucur copii Copiii și fetele De dragul Mariei Își peptenă pletele, De dragul Mariii Ș’a Mântuitorului Lucește

Aciea este lumea… de-o sfaram ­ e sfarmata. De sfaram pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Si soarele pe ceruri se-nchide ca o rana Ce arde-n universul bolnav de viata vana. Si marea tace-nceata; cântau

Copii eram noi amândoi, Frate-meu şi cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam şi înhămam la el Culbeci bătrâni cu coarne. Şi el citea pe Robinson, Mi-l povestea şi mie; Eu zideam Turnul-Vavilon Din cărţi de joc

Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit

Când aduce blonda Liză Socoteala unei vedre, Universul cristaliză Hexacontetraedre!

Multe flori sunt, dar puţine Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieţii, Dar se scutur multe moarte. E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să

Cu gândiri și cu imagini Înnegrit-am multe pagini: Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții. Nu urmați gândirei mele: Căci noianu-i de greșele, Urmărind prin întuneric Visul vieții-mi cel himeric. Neavând învăț și normă, Fantezia fără formă Rătăcit-a, vai!

Cu mâine zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi Şi ai cu toate astea-n faţă De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El şi răsare undeva.

Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare… O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor,

Cu penetul ca sideful Strălucește-o porumbiță, Cu căpșorul sub aripă Adormită sub o viță. Și tăcere e afară. Lumineazã aer, stele. Mută-i noaptea — numai râul Se frãmântă ‘n pietricele.