Poezie Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge

La poalele Carpaţilor, Sub vechiul tău mormânt, Dormi, erou al românilor, O! Ştefan, erou sfânt! Ca sentinele falnice Carpaţii te păzesc Şi de sublima-ţi glorie Cu secolii şoptesc. Când tremurau popoarele Sub aprigii păgâni, Tu le-apărai cu braţele Vitejilor români.

Trei copile de-mpărat Stau într-un măreţ palat, Înşirând la scumpe salbe De mărgăritare albe. Iar o pasăre măiastră Vine vesel pe fereastră Şi, bătând din aripioare, Zice, blând cuvântătoare: “Bine, bine v-am găsit, Dalbe flori din răsărit!” “Bine-ai venit de

Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrimioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume! Voi sunteţi lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte. Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni. Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu

ie, Lie, Ciocârlie, Zbori în soare Cântătoare Şi revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) I De când erau ca iarba anticii codri deşi Şi mici ca muşuroaie Carpaţii urieşi, Şi văile profunde, şi latele vâlcele Ca pe

I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sânuri arome nesfârşite. Lumina era moale şi-ndemnătoare şopţii. Nici noaptea urma zilei, nici ziua

Rândunică, rândunea Ce baţi la fereastra mea? Du-te-ţi pune rochiţa, Că te arde arşiţa, Te suflă vântoaiele Şi te udă ploaiele. Mergi în câmpul înverzit, Că rochiţa a-nflorit Şi o calcă turmele Şi o pasc oiţele. (Cântec poporal) I Când

Bate vânt de primavară şi pe muguri îi deschide; Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde. Sub verdeaţa dragalaşă dispar crengile pe rând. Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând. O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare! În oricare

Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur. Eu mă duc în faptul zilei, mă