Tras înapoi de planeta auzeam îngeri, auzeam pietrele, galbenul, verdele cum urcau noaptea spre centrul pamîntului. Aeroportul lansa diavoli cu coada aprinsa si arzînd treptat treptat de la copite pîna la crestet, si numai coarnele le ramîneau întregi si se
Aeroport în ploaie – Nichita Stănescu
Plouă rărit peste aeroport prin aerul cu lucii conuri gri, orizontale, pe sub cerul mort sub măştile de nouri vii. Privirea ta trecea prin mine purtînd în vîrf un steag străin, al amintirilor cu roţi marine, rulînd pe negrul cîmp
Aeroport în seară – Nichita Stănescu
Aer despartit de aer cu o aripa de roz metal, striga rupt în suier si în vaier de-o potcoavade argint, de cal. Mor pilotii pe chitare înnorate, alungite-n vid cu elicele lovind în corzi barbare dînd cu pumnu-n porti ce
Aerul – Nichita Stănescu
Frunzele mă atrag spre ele violent, copacii negri din toamnă, sub ochiul lunii lent refuzând să adoarmă. Aud un ceas bătând în turn ore în trecutul îndepărtat, când frigul selenar, nocturn îngheaţă-n aer, suspendat. Şi brusc trecutu-mi pare viitor şi
Aflare – Nichita Stănescu
Plânsul fiinţelor de a fi fiinţe să nu mi-l dai în ochii mei. Gingaşul trei cel umilit de patru să nu mi-l dai din unul meu. Lasă-mă numai să-mi fie dor de tine. Lasă-mă în numai trădarea mea curată şi
Ah, copacule – Nichita Stănescu
Ah, copacule, frunza ta imi cade pe umar, soarele-si roteste ochiul, cazand la orizont, umbra ta e lunga si subtire pe campul acesta pustiu, de piatra Am ramas asa, tinand in mana saua si hamurile cu miros de cal Mi-ar
Ah, ea se uită-n mine – Nichita Stănescu
Pierit şi cu moartea fluturând aidoma unui grajd părăsit de armăsari puţind de sângele uscat al animalelor privirii ei, vai mie, sunt o biată oglindă de carne în care ea îşi piaptănă părul; în care ea îşi drege chipul; în
Ai văzut vreodată… – Nichita Stănescu
Ai văzut vreodată vreo pasăre s-o usture aerul pe care-l zboară? Crezi tu, iubito, că peştele se zgârie de apa lui sărată? Putem noi doi să credem oare mirosului că nu se simte bine în nări? Poţi tu, obositor să
Al meu suflet, Psyhee – Nichita Stănescu
A venit un înger şi mi-a zis: – Eşti un porc de câine, o jigodie şi un rât. Pute iarba sub umbra ta care o apasă; mocirlă se numeşte respiraţia ta! – De ce, i-am strigat, de ce? – Fără
Al pământului – Nichita Stănescu
Stau şi ucid în linişte, fiinţele rezistente ale melancoliei Pe lupi mai întîi, apoi duhul albastru, pe jderi mai întîi, apoi mistreţii şi râșii. îi smulg încet din maxilarul închipuirii. Fără dinţi, oasele par mult mai blânde. Stau şi ucid