El a venit şi mi-a spus: viaţa este o absenţă între două inexistenţe. Eu m-am uitat la el lung, i-am surâs până când am izbucnit în plâns.
Același gând – Nichita Stănescu
Fereşte-te să ai dreptate Când eşti îndrăgostit! Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice altceva! Un om îndrăgostit când are dreptate E un om singur, Numai tristeţea
Acest bloc de nervi – Nichita Stănescu
Acest bloc de nervi se-nvârte încet pe senile. El vine, da, vine direct dulceato, la tine. O, lasa-ma sa te iubesc cu trupul meu pe care mi l-am fost cioplit din pietre, ori din al treilea cântat mereu cel de
Acolo – Nichita Stănescu
Acolo, la locul acela înalt la subţioara aripii păsării migratoare, eu mi-am făcut biserică şi altar, unde fructele cerului, stelele se spovedesc de sămânţa lor, unde ochiul meu se spovedeşte de lumina văzută, neschimbată în verb acolo unde la
Acţiunea contemplativă – Nichita Stănescu
Numai peştii se îneacă în apă numai viermii şi roboţii nu se sufocă pe pământ Subţirea pasăre devine acră nemaizburind. Izbit de fâlfâit de aripe de înger cu ochiul fi spre tine stau iubito tu care mă însângeri pe vai,
Acum vom sta… – Nichita Stănescu
Acum vom sta înlăuntrul unui ochi văzuţi din toate părţile. Sfera ne va-nconjura glorios deodată cu hărţile. Copaci cu vârfurile întoarse spre noi, munţi, oraşe, catedrale… Ca pe un zid al morţii maşinile înegresc, albe spirale. Te ţin de umăr.
Adio,-i ultimul sărut – Nichita Stănescu
adio,-i ultimul sărut… butuci zemoşi de cramposeie cu viţă tot,cu vană-n lut te-au fost mustit din bobi,femeie… s-au dus în vânt nescrise cărţi prin codrul negru ,de câmpie, de-au clătinat în multe părţi ştirbiri,crâmpeie de hârtie. adio,dar; ‘nainte mergi spre
Adolescenţă – Nichita Stănescu
Tu eşti cântecul meu de izbândă. Peste noapte când te înfăţişezi în firele ploii, intru surâzând sub cupolele tale de cristal, uimit de bogăţia ta şi mângâi frâiele cailor tăi bătute cu piatră de zamfir. Eu voi încăleca pe-un armăsar
Adolescenți pe mare – Nichita Stănescu
Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri, in picioare, mai rezemandu-se cu bratul, de curenti, mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare. Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect si ii contemplu ca la o debarcare.
Aer de toamna – Nichita Stănescu
Mă curenta privirea ta intâmplâtoare. Frunza tristeții de pe chip deodata mi-o smulgeai, și stam în soare, cu chipul nemișcat și-ndrăgostit. Mă curenta privirea ta întâmplatoare, somnul cu vise mi-l smulgea. O, și lăsa deasupra mea, în soare doar ramuri