Scot sângele ştampilat la vedere. Mi se dă drumul. Scot osul sculptat la vedere. Întârzâi o secundă, dar mi se dă drumul. Scot îndurătoarea limbă vorbită, la vedere. Dicţionarele sunt pregătite, aşa că mi se dă drumul. De ce vrei
Autoportret – Nichita Stănescu
Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte.
Autoportret – Nichita Stănescu
Ca si cum ochiul meu drept s-ar certa cu ochiul meu stang, – pe cine sa planga omul care din pricina nasterii moare. Hai, uitati-va si voi: eu sunt singurul vultur caruia i-a fost cusut la loc capul, dupa retezare.
Autoportret (I) – Nichita Stănescu
Ca o frunză de platan smulsă de vânt pleoapă căzând peste cuvânt strivind ochiul şi curgându-l odată cu gândul, Ca un vultur zburând pe spate cu ghearele-n sus ca un vultur zburând pe spate cu ghearele-n sus cel care are
Autoportret (II) – Nichita Stănescu
Mă ustură tot trupul cum pe stelele singure razele lor, sunt prieten eu intim cu lupul şi cu străfundul peştilor. Mă doare timpul care-l trec cu viaţa mea, cu o durere sfântă a mamelor ce nasc urlând copii ce încă
Autoportret pe o frunză de toamnă – Nichita Stănescu
E făcut să mă domine neîntregul zeița fără brațe, zeul fără glezne. Copacii fără trunchiuri, iarba fără verde, slalom de alb prin verticale bezne. Se cațără paianjeni pe tăcerea colțuroasa și înapoia propriei ei zbateri smulse, se trage inima-ntr-un trup
Blândele şi ferocele activităţi ale însufleţitelor şi neînsufleţitelor – Nichita Stănescu
I Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere si ea a inceput sa ma doara ca o dezmortire Un fel de crestere de picior pentru salt pe secunda. Deodata, totul a inceput sa treaca si sa se treaca sa nu
Avertisment – Nichita Stănescu
Prea mi-a nins şi mi-a plouat, demult, în copilăria mea cu nopţi grozave cântecul de moarte ca să-l mai ascult, gândul să-l rotesc peste cadavre. Colţul inimii să-l dau de trunchiuri nu mai vreau, ci orizontu-nvins, arcuit în pălmi şi
Balada motanului – Nichita Stănescu
Motan m-aş fi dorit să fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare şi musteţe lungi, c-un ochi verzui şi-un ochi căprui. La ora când târâş-grăpiş zăpada nopţii se adună eu, cocoţat pe-acoperiş, să urlu a pustiu la lună.
Basorelief cu eroi – Nichita Stănescu
Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină, chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte, ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină, respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă, profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă, când au fost împuşcaţi pe