Doamne, apără poporul român. Ai grijă de el şi apără-l! El este al tău cu blândeţea lui de miel şi cu răbdarea lui de taur cu omenia lui de floare de zăpadă ce se vede pe geam, Doamne, pe fereastră
Evocare – Nichita Stănescu
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, – a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigat dintr-o limbă moartă. Ea nu avea greutate, ca respirarea. Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari era sărată ca sarea
Fel de sfârşit – Nichita Stănescu
Adevarata mâna n-o întind. Nu ating cu ea decât cuvintele. Altfel copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi, cum se trage în sine însuşi cornul de melc şi ar deveni un punct. Nu ating scaunul. S-ar trage în
Facerea – Nichita Stănescu
Eram atât de trist şi atât de fericit încât strângându-te în braţe tot timpul îmi părea că are câtuşi de aer. El a trecut pe lîngă mine şi mi-a zis: -Ce-mi dai ca să le tai? -Nu-ţi dau nimic, i-am
Fereastra – Nichita Stănescu
Mi-a pătruns o bucată de nouri pătrată-n odae …dar cerul afară-a rămas Mi-a pătruns o bucată pătrată de cer în odae …dar stelele-afară au rămas A plouat toată noaptea. 1954
Foarte câine – Nichita Stănescu
Foarte câine-am vrut să fiu cu lătratul în pustiu şi cu dintele cel viu mort la tine-am vrut să viu Foarte pasăre am vrut să-ţi adorm doar peste scut lepădat şi început de numai ce m-a durut Foarte om poate-aş
Frica – Nichita Stănescu
Eu aş putea s-o omor cu o singură lovitură Ea râde spre mine, ea surâde Ea ridică spre ochii mei ochii ei strălucitori Ea întinde mâna spre mine, ea scutură surâzând, râzând pletele brune. Dar eu, aş putea s-o omor
Frig – Nichita Stănescu
Stele, constelaţii, universuri, cămăşi ale singurătăţii unui Zeu; munte, deal, câmpie, mare, sărăcăcioase cămăşi ale cuvântului, şi tu cuvântule, blestematule, cămaşă a frigului.
Frunză Verde De Albastru – Nichita Stănescu
Si-am zis verde de albastru, ma doare un cal maiastru, si-am zis para de un mar, minciuna de adevar, si-am zis pasare de peste, desclestare de ce creste, si secunda-am zis de ora, curcubeu de aurora, am zis os de
Frunzişuri – Nichita Stănescu
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie. Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor, nu din trecut. Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie prin aerul umed care ne-a-nfăşurat înserările. Inimă, inimă, planetă misterioasă, suflete, suflete, aer prin care se-apropie