Pe cărare, lângă codru, Numai pasul meu s-aude… Ploaia picură din frunze Şi din ramurile ude. Norii-ntunecaţi îmbracă Cerul nopţii fără stele, — Luminoşi mi-arată calea Numai ochii dragii mele! Du-mă, dorule, cu tine, Toată jalea să mi-o-ngropi — Pân’
În tren – George Topîrceanu
E larmă şi trenul stă gata să plece, Vagonul se umple de oameni străini. Mi-e inima strânsă, e şapte şi zece, Mă-ntorc la fereastră şi stau ca pe spini. Dă-i, băiete, drumul, că n-avem răbdare, E gata, un şuier, un
La Paşti – George Topîrceanu
Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite si mânjite, Zece ouă înroşite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: – Ce vă este, frătioare, – Ce vă doare? Nu vă ninge, nu vă plouă, Staţi gătite-n haină nouă, Parcă,
La vânătoare – George Topîrceanu
I. Decorul Sus, pe dealuri, Toamna pune Mirişti galbene-n lumină, Arături ca de cărbune Şi mohoare de rugină. Rânduri-rânduri, spre câmpie Se perindă nori de plumb Peste larga simetrie De coline cu porumb. Iar când soarele străbate, Luminând peisajul vast
Manon şi des Grieux – George Topîrceanu
Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete. El stă cuprins de-o presimţire gravă. Cerşindu-i mut o clipă de zăbavă. Sărută braţul zâmbitoarei fete. – Sunt trist, Manon: mi-e inima bolnavă… Atât şopti, cu faţa la perete, Căci se temea acum să
Furtuna – George Topîrceanu
Nimeni n-a rămas în stradă. Norii negri vin grămadă. Zboară frunzele uscate În văzduh împrăştiate Şi salcâmii stau să cadă: Bate vântul, bate… A ieşit de la răscruce O femeie care duce Un copil de mână… Sună Porţi izbite de
Masa – George Topîrceanu
Din vazduh abia s-aude Tipat jalnic de prigorii… Cu ciubote mari si ude Stau la masa vanatorii. Toti cu pusca langa geanta, Guralivi si oraseni, Pun o pata discordanta Pe capita de strujeni. Si e frig, si toti ingheata… Si
Mi-a răsărit în suflet dorul… – George Topîrceanu
Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpânda floare-albastră, Şi-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, – Dar tu te-ai îngrijit, iubito, Mai mult de floare, ca de glastră… În taina nopţilor tăcute, Când clipele se pierd mai
Microscopică – George Topîrceanu
Când pleca odată la război un om I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom: – „Du-te la bătaie, pentru ţară mori Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.” Omul, Auzind acestea, n-a mai vrut să plece, Deci a
Mihai Viteazul si Turcii (Dimitrie Bolintineanu) – George Topîrceanu
Ostile păgîne pasă la hotare. Mihai-Vodă sade la o masă mare. Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc, Cînd deodată-n sală intră-un sol turcesc. – Padisahul nostru m-a trimis la tine Să-i plătesti tributul ce i se cuvine !… Mihai-Vodă tace. Oaspeti,