Poezie George Topîrceanu

Domnului A. Vlahuţă Bine-ai venit, an nou! – Cu voie bună, Încrezători ţi-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranţe sfinte, Ori prevestiri grozave de furtună?… De pretutindeni se ridică şoapte Şi plâns înăbuşit spre cel ce, ţie, Înduioşat acum, ţi-a dat solie

Peste fagi cu varfuri sure A cazut amurgul rece. Inserarea muta trece Furisata prin padure. Spre apus abia s-arata Printre crengi, intunecata, O vapaie de rubin… Din frunzisurile grele De-nnoptate tot mai vin Glasuri mici de pasarele… Reci si palide-n

În padurea de cristal Ca un alb decor de teatru, Stau copacii vertical (Trei plus douazeci si patru). Înger trist de abanos, Înger mic S-a trezit cu fata-n jos Într-un cuib de borangic. Un luceafar ideal, Verde i s-a prins

Spre apusul de jăratic Cu livezi scăldate-n aur, Trece-un nour singuratic Alb şi mare cât un taur. Iar în urma lui s-abate, Gata-gata să-l ajungă, Un ţânţar cu coadă lungă Şi cu aripi nemişcate. Creşte-n asfinţit pojarul. Dealurile stau s-adoarmă.

Am stat o clipă-n loc s-ascult: Ce freamăt lung s-aude?… Doar vântul apa scutura Din ramurile ude. Şi paşii mei foşneau uşor Pe frunzele cărării, Mergeam în noapte tremurând De chinul aşteptării. La stânga codru-ntunecat, Grădina-n mâna dreaptă Şi-n fund

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse Întâlneşti o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se ridică fum, Când te prinde noaptea călător la drum! Sania coboară clinul de pădure. Fug în urma noastră luminişuri sure Şi-n

Locuiam într-o odaie La al patrulea etaj, Strada Universităţii, Casă mare cu grilaj. Casa asta, din păcate, C-un proprietar bigot, N-avea electricitate… Dar încolo avea tot: Scări, balcoane, coridoare Şi, ca-n orice case mari, Cu apartamente multe – Fel de

Cobora pe Topolog Dintre munţi, la vale… Și la umbra unui stog A căzut din cale. În ce vară? În ce an? Anii trec ca apa… El era drumeţ sărman Muncitor cu sapa. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde

I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele şi berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăboveşte-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Şi

Ţii minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din Carul mare? Cu faţa-n sus spre Dumnezeu, Lăsându-ţi capul să se culce Pe braţul meu, Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un