Poezie George Topîrceanu

Peste dealuri zgribulite, Peste ţarini zdrenţuite, A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă şi zăludă, Botezând natura udă C-un mănunchi de ciumafai, – Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe Risipeşte-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi

Usure, prin lesia diminetii, La ceasul cînd se iscă precupetii, Am fost lovit din trecere o babă Ce se ivise-n calea lumii, slabă. Gîndul, rămas în urma mea, O a ghicit zicînd pre ea: În două surcele de vreasc să

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Şi-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui

Nu-i vezi nici cap, nici coada, nici picioare. Un bolovan… Dar dac-o lasi in pace, Ea scoate botul de sub carapace Si-ncet-incet se pune in miscare… In cate milioane de tipare, Cu haine transparente sau opace, A trebuit Viata sa

Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenuşie Şi-un cocoş împintenat S-au suit şi stau la sfat: – Ia te uită, mă rog ţie, Cât de sus ne-am înălţat!… Şi deodată, cu glas mare, Începură amândoi, Să cotcodăcească-n soare: –

Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară… Când de sub frunze moarte ies În umbră viorele, Iar eu străbat huceagul des Cu gândurile mele… Când strălucesc sub rouă grea Cărări de

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint, Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare. Cu două guri ca de fântână, din

Cum stai în rama şi te uiţi Atât de trist la mine, Mă-ntreabă ochii tăi miraţi: “Mă mai cunoşti, străine?” “Urâtule, nu te cunosc! Prea palid eşti la faţă Şi prea bolnavi ard ochii tăi, Privirea lor mă-ngheaţă… Că te

(în onoarea ilustrului Tăslăoanu) Ca o cometă fără coadă Ai apărut pe firmament Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, – Dar n-ai talent. Ai tot ce-ţi trebuie: hârtie, Cerneală, public indulgent, Parale şi tipografie, – Dar n-ai talent. Te-ai instalat

Câmpul alb, ca un cearşaf, Până-n zări se desfăşoară… Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemişcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheşă ca un hornar Şi macabră ca un cioclu; Neagră ca