Poezie Tudor Arghezi

Lacăte, cine te-a închis La uşa marelui meu vis? Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul, Să sfarăme zăvorul Şi să vedem în fundul nopţii noastre Mişcându-se comorile albastre? Un pas din timp în timp, greoi Se-apropie, dar a trecut de noi

Toată ziua, toată noaptea treaz, Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă Să fiu gata pentru care ceas Când o taină poate se dezleagă? Taina celor taine fără număr, Înnădite şi încrucişate Între creştet, inimă şi umăr, Jugul, hamul meu de rob

Când am plecat, un ornic batea din ceata rar, Atât de rar, ca timpul trecu pe lânga ora. I-am auzit întâia bataie amândoi, Pierzându-se-n noiembrie prelunga si sonora. Poate mai bate înca momentul de atunci, Poate-a tacut îndata si-asteapta sa

Doi copii s-au dus de mâna Colindând o saptamâna Dupa scoici, dupa ghioace. Vrând cum marea sa se joace, Ea, pierduta-n hora ei, Nu s-a prins la rând cu ei. Atâtata sa-si destrame Paturile de naframe. Se dezbraca si se-mbraca,

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat? Ploua si singur mi s-a urît. Vreau sa nu te supar. Te-am vazut citind la lampa Si n-am bagat de seama Când ai închis oblonul din gradina, Tarcat cu dungi egale de lumina. Am batut

Da, te-as iubi cum ma iubesti si tu. Inim-ar spune da, cugetul nu. Te-ai asteptat valtoarea sa ma ia Si sa ma arda in dogoarea ta. De unde te-ai ivit sa ma-mpresori Cu-atatea stele si cu-atati fiori? Nu ti-ai dat

Decembre, ca un paradis De marmuri și scântei, Hlamida și-a deschis, Și dintre tei, Un vaiet lin de clopoței Suspină-abia, ca-n vis. Deasupra nopților s-a-ntins Legendă ideală, Și nu e suflet neatins, Oricât de stins, De diafana ei petală, În

Ce noapte groasă, ce noapte grea! A bătut în fundul lumii cineva. E cineva sau, poate, mi se pare. Cine umblă fără lumină, Fără lună, fără lumânare Şi s-a lovit de plopii din grădină? Cine calcă fără somn, fără zgomot,

Carte frumoasă cinste cui te-a scris Incet gandita, gingas cumpanita; Esti ca o floare, anume inflorita Mainilor mele, care te-au deschis. Esti ca vioara, singura ce canta lubirea toata pe un fir de par, Si paginile tale, adevar, S-au tiparit

Ce duh ai şi ce putere. Să-mpleteşti ceara cu miere, De la floarea din gradină, Ostenită de albină? Tu aduni de pe meleaguri, Pentru stupi şi pentru faguri, Pulberi, roua, stropi şi leacuri, Poate că de mii de veacuri. Ca