Poezie Tudor Arghezi

Le-am scris cu unghia pe tencuială Pe un părete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul Care au lucrat împrejurul Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan. Sunt

Nu îi fie de deochi, Ce frumoasă-i fără ochi! Tivul pleoapelor se coase-n Ferfeniţe de mătase. De când s-a uitat în stele I s-a prins bezna de ele. Dintr-un lunecuş cu pana I s-a-ncondeiat sprânceana. E tot pana care scrie

Îmi atârnă la fereastră Iarba cerului, albastră, Din care, pe mii de fire, Curg luceferii-n neştire. Sufletul, ca un burete, Prinde lacrimile-ncete Ale stelelor, pe rând, Sticlind alb şi tremurând. Scama tristeţelor mele Se-ncurcă noaptea cu ele, Genele lui Dumnezeu

Când pleci, sa te-nsoțească piaza bună, Ca un inel sticlind în dreapta ta, Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista. Purcede drept și biruie-n furtună. Când vii, pășește slobod, râzi și cântă. Necazul tău îl uită-ntreg pe prag. Căci neamul trebuie

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie. Afară bătea vântul. Afară era ploaie. Şi mi-am săpat odaia departe subt pământ. Afară bătea ploaia. Afară era vînt. Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră. Pământul era negru: perdeaua lui, albastră. S-a ridicat

De cand mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine. Nu stiam ca ma voi vindeca de mine, cu tine. Vorbele, gandurile, impletirile crezusem ca-mi ajung. Nu stiam. Mi-au zvacnit umerii, mi-au crescut bratele: fusesem ciung. Mi-am simtit coapsele, gleznele, spinarea,

În beciul cu morţii, Ion e frumos. Întins gol pe piatră, c-un fraged suris. Trei nopţi şobolanii l-au ros Şi gura-i băloasa ca de sacis. Când cioclu-l ridică-n spinare Ion par-ar fi de pământ. De-l pui poate stă în picioare

Decum s-a ivit lumina. A ieşit din stup albina, Să mai vadă, izma creaţă A-nflorit de dimineaţă? Se-ngrijeşte, gospodină De-nfloreşte si sulfină, Căci plutise val de ceaţă, Astă-noapte, pe verdeaţă. A găsit toată gradina Înflorită, si verbina, Şi s-a-ntors, după

Nepreţuind granitul, o, fecioară! Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc, Am căutat în lutul românesc Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară. Am luat pământ sălbatic din pădure Şi-am frământat cu mână de olar, În parte, fiecare mădular,

Cum te gasesti, usoara zburatoare, Zacand aici, pe-o margine de drum, Si nu dormind intr-un polen de floare, Invaluita-n aur si parfum? Neascultand de vantul de la stup, Te-ai aruncat in plasa verde-a zilei Si darurile-acum, ale zambilei, Puterile-amortite ti