Ma uit la flori, ma uit la stele: Esti chinul dulce al tristetii mele. Ma uit in mine, ca intr-o chilie, Ma uit in ceruri, in imparatie, Ma uit in gol, ma uit in vizuini. Te caut printre spinii din
Marile taceri – Tudor Arghezi
La geamul sufletului tău Se-ngrămădesc părerile de rău. Le uiți un timp, dar ele se adună Și se șoptesc alături împreună. Voiai să uiți de tot, să uiți de toate, Și, încercînd, văzuși că nu se poate. Să fie leac?
Melancolie – Tudor Arghezi
Am luat ceasul de-ntâlnire Când se tulbură-n fund lacul Şi-n perdeaua lui subţire Îşi petrece steaua acul. Câtă vreme n-a venit M-am uitat cu dor în zare. Orele şi-au împletit Firul lor cu firul mare. Şi acum c-o văd venind
Mi-e dor de tine – Tudor Arghezi
Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie, De gura ta de orhidee, De sânul tău cu bumbi de dude, De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude, Mi-e dor de tot ce se ascunde, De şoldurile tale tari, rotunde, De genunchii tăi
Mi-e sete – Tudor Arghezi
Tanjesc pe-ndelete. Mi-e foame, mi-e sete, Dar n-as putea, poate, sa-i spui Orisicui Ce hrana Ma poate nutri si ce mana. Am paine, merinde si vin. Patulul mi-e plin. Am poame-n livada Lasate sa cada Din pomi, din belsug. Cirezile
Miez de noapte – Tudor Arghezi
Eu sunt acel pe care l-am visat, L-am cautat si-am vrut sa-l nascocesc, Ca prin gunoiul meu cel omenesc Sa treaca raza, ager si curat. Acel ce-atinge neatins noroiul Si poate duce drum si peste cer Si sa ramaie fier
Mireasa – Tudor Arghezi
Ochii tăi s-au pus pe slove și cuvinte Ca niște albine albastre, însetate de mirodeniile sfinte, Și sugând mierea cărții s-au îmbătat cu ea. Halucinata științei, vino în grădina mea, Unde busuiocul a crescut ca brazii, și măceșii Zgârie sâmburii
Morgenstimmung – Tudor Arghezi
Tu ţi-ai strecurat cîntecul în mine Într-o dup-amiază, cînd Fereastra sufletului zăvorîtă bine Se deschisese-n vînt, Fără să ştiu că te aud cîntînd. Cîntecul tău a umplut clădirea toată, Sertarele, cutiile, covoarele, Ca o lavandă sonoră. Iată, Au sărit zăvoarele,
Niciodată toamna… – Tudor Arghezi
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid aşternut e şesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-adunate, ca nişte urcioare Cu vin îngroşat în fundul lor de lut, Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Omule – Tudor Arghezi
O lăcomie crâncenă,nebună. Adună,omule, adună, Căzneștete, fură, surpă și omoară. Îți trebuiesc putere și comoară. Iți trebuiescc palate și veșminte Să-ți zacă-n ele hoit și oseminte. Morminte, omule, morminte. Avidă, mâna ta se strânge, Storci aur și se scurge sânge.