Poezie Tudor Arghezi

Stupul lor de pe vâlcea Stă păzit într-o broboadă De trei plopi înnalţi, de nea, Pe o blană de zăpadă. Prisacarul le-a uitat, Şi-a căzut si peste ele Iarna, grea ca un plocat, Cu chenar de peruzele. Înlauntru însă-n stup

Într-o zi, prin asfinţit, Şoaricele a-ndrăznit Să se creadă în putere A pradă stupul de miere. El intrase pe furiş, Strecurat pe urdiniş, Se gândea că o albină-i Slabă, mică şi puţină, Pe când el, hoţ şi borfaş, Lângă ea-i

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte, În seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine, Prin rapi şi gropi adânci Suite de bătrânii mei pe brânci Şi care, tânăr,

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă, Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii. Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii, Şi stelele din spice adie ca o holdă. Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei

Crăp uşa cu sfială, Odaia ţi-este goală. În perini se păstrează încă O urmă-a capului adâncă. La pat, stingheri, pantofii tăi de catifea, Şi pe cearşaf o pată de cafea. M-am întâlnit prin casă Cu-o umbră vaporoasă. De când pierişi,

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte. Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni. Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini. Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins. Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.

Cu toate că i-am spus că nu vreau Mi-a dat noaptea-n somn să beau Întuneric, şi am băut urna întreagă. Ce-o fi să fie, să se aleagă. Puteam să ştiu că-n zeama ei suavă Albastra alburie era otravă? M-am îmbătat?

Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide, În ochi tu nu duci moarte şi perlele lichide În cari răsfrîng misterul văpăile livide. Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dînsele plecată, Nici pagini cu poeme rămase de-altădată Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi

Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii, Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci, Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii, Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci. Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare Şi copie leită, croită pe

Fulg limpede şi pur, Te-aştept să te scobori, Petala de pe flori Sădite în azur. Azurul se încheagă Să facă iernii salbă. E-o trudă-n bolta-ntreagă Să-ţi facă fiinţa albă. Dar ajungând la noi, Cu steaua şi cu luna, Tu treci