Uncategorized

Mă ustură tot trupul cum pe stelele singure razele lor, sunt prieten eu intim cu lupul şi cu străfundul peştilor. Mă doare timpul care-l trec cu viaţa mea, cu o durere sfântă a mamelor ce nasc urlând copii ce încă

E făcut să mă domine neîntregul zeița fără brațe, zeul fără glezne. Copacii fără trunchiuri, iarba fără verde, slalom de alb prin verticale bezne. Se cațără paianjeni pe tăcerea colțuroasa și înapoia propriei ei zbateri smulse, se trage inima-ntr-un trup

I Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere si ea a inceput sa ma doara ca o dezmortire Un fel de crestere de picior pentru salt pe secunda. Deodata, totul a inceput sa treaca si sa se treaca sa nu

Prea mi-a nins şi mi-a plouat, demult, în copilăria mea cu nopţi grozave cântecul de moarte ca să-l mai ascult, gândul să-l rotesc peste cadavre. Colţul inimii să-l dau de trunchiuri nu mai vreau, ci orizontu-nvins, arcuit în pălmi şi

Motan m-aş fi dorit să fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare şi musteţe lungi, c-un ochi verzui şi-un ochi căprui. La ora când târâş-grăpiş zăpada nopţii se adună eu, cocoţat pe-acoperiş, să urlu a pustiu la lună.

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină, chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte, ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină, respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă, profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă, când au fost împuşcaţi pe

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză înrăcorind soldaţii morţi. Stă steaua lună mult lehuză fără de nopţi. Ah, îmi murise calul sub genunchi, în raze mă proptisem să nu cad, – un unghi de stea, numai un unghi mă

Iar nu mai suntem noi însine, nu mai stim de unde începem si unde ne sfârsim, în spatiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde. Iar ne sunt trupurile basoreliefuri existând în noi, anume, numai jumatatile-n miscare, cele întoarse spre lume.

I Se înghesuiesc băieții fiecare-n fel și chip către cel ce-n mijloc șade și-i croiesc o palmă: lip! II El tresare și scrutează rând pe rând întregul roi din privire îi întreabă – „Care este dintre voi?”

Vai vieţii mele, încă de la naştere ochi de piatră în trup de apă… Vederea, ca tăria păianjenului sprijinindu-se pe balele lui geometrice. Atârnă greu ochiul de piatră şi sfâşie apa. La ce bun vederea pietrei pentru apă când trebuie