Eseu Si acum, Titu, aș vrea să-ti vorbesc tăcând căteva vorbe despre tăcere. Adevărata tăcere nu este aceea când se întrerupe muzica sau când se rupe în douà zgomotul. Adevărata tăcere este numai acea tăcere când ti se întâmplă, dacă
Căutarea tonului – Nichita Stănescu
Înger? Înger… Nu, nu e bine! Va să zică, de la început! Înger? Nu, nu e bine înger! Va să zică, adică nu culoare nu auz, nu miros, nu. Nu, nu sânt bune! Înger? Nu, nu e bine înger! Să
Cavaler al florii de cireş – Nichita Stănescu
Chip de cireaşă muşcată de un elf zburând tot timpul într-un alt miraj visat. …Sandă pe care mi-o-ncalţa un zeu în salt pe inorogul cel înalt şi insătat. Şi voi veni să mă prostern mai mult rănit şi mult invins,
Ce bine că eşti – Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi,
Ce rază – Nichita Stănescu
Eu dezamăgesc crima, trădez trădarea de a fi. Tu dezamăgeşti crima, trădezi natura. Faţă de fapte noi suntem pedepsiţi, faţă de lucruri noi suntem chiar lucrurile. Suntem un timp. Ce rază, doamne, ce rază!
Ce fel de tren – Nichita Stănescu
Ce fel de tren Ce fel de tren marfar eşti tu dacă ţi-e trupul meu şină de carne; Cel fel de măr eşti tu dacă ţi-e ramură viaţa mea? Eu locuiesc într-un tril de privighetoare. Dorm cu ceafa pe nota
Ceas Cu Lună – Nichita Stănescu
Daca te strâng, ramâne luna mereu pe sub tavanul stins. Secunda, ora, ziua, saptamâna îmi flutura de bratu-ntins. Tu taci si lasi sa fie fierul limbii de ceas, nedeslusit. Turla, -ti lipseste temnicerul. Trupule, capul despartit. Lasa sa curga prin
Cele Nouă Raiuri – Nichita Stănescu
Fiecarui pas al tau I se cade o caleasca. N-a cazut de mult o pleaca asa grea pe capul meu! Coltul strazii daca-l dai, ai si nimerit in rai. Ingerasi cu buci grasune, stau la poarta, sa te sune, caci,
Cheile – Nichita Stănescu
Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, Doamne, pentru o uşă uriaşă la al cărei lacăt nu am cum să ajung, decât
Cireşar – Nichita Stănescu
Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea din zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel de martori ai adolescenţei ruginind. Nimeni nu ne spune: bea, flămândule! Nimeni nu ne spune: însetatule! Curge primăvara pe sub fluturi, visător podeaua curge pe