Iubito-mbogățește-ți cântărețul, Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, Și ce mai vezi, văpaia și înghețul, Dumbrava, cerbii, trestia și veacul. Cum stăm în fața toamnei, muți, Sporește-mi inima cu-o ardere, cu-n gând. Solar e tâlcul ce tu știi oricând
Vei plânge mult ori vei zâmbi – Lucian Blaga
Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi- dar mă gândesc la tine. Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul, că sufletul mi-aşa curat, cum gândul tău il vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge
Veniţi după mine, tovarăşi! – Lucian Blaga
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă, se coace pelinul în boabe de struguri şi-n guşe de viperi veninul. C-un chiot vreau astăzi să-nchin în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă lăsându-mă singur, cu plânsul, cu voi, şi cu toamna. Veniţi
Vreau să joc! – Lucian Blaga
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat! Să nu se simtă Dumnezeu în mine un rob în temniţă – încătuşat. Pământule, dă-mi aripi: săgeată vreau să fiu, să spintec nemărginirea, să nu mai văd în preajmă decât cer, deasupra
Noapte de toamnă – George Topîrceanu
Murmur lung de streşini, risipite şoapte Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă… Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă. Dar treptat,
Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) – George Topîrceanu
…Mai sus, la poalele pădurii, Se-mbină umbrele-n coroană Şi ca-n poveste se deschide În faţa noastră o poaină: Mesteceni albi, cu ramuri goale, Pe margini codrul adormit Şi-n raza lunii, risipite, Căpiţe mici de fân cosit… Aici nu-i nimeni să
Noiembrie – George Topîrceanu
Plouă stupid… Cerul îşi scutură Ca dintr-o ciutură Frigul lichid. Cârduri de ciori – Neagră pecingine, Flori de funingine Zboară sub nori… Plouă perfid. Şi-n doză minimă Picură-n inimă Neant acid. Plouă de sus… Toamna ironică Îmi scrie-o cronică Cât
O noapte – George Topîrceanu
Pe cerul plin de stele nori negri se aştern Întunecând deodată al nopţii far etern. O umbră fioroasă învăluie pământul Şi-n pacea nopţii negre, vuind s-aude vântul. Mai fi-vor pentru mine vrodată nopţi cu lună? Furtună e afară şi-n pieptul
Octombrie – George Topîrceanu
Octombrie-a lăsat pe dealuri Covoare galbene şi roşii. Trec nouri de argint în valuri Şi cântă-a dragoste cocoşii. Mă uit mereu la barometru Şi mă-nfior când scade-un pic, Căci soarele e tot mai mic În diametru. Dar pe sub cerul
Păinjiniş – George Topîrceanu
În plasa gândurilor mele de lumină Ţi-am prins imaginea: o viespe Subţire-n mijloc, ageră şi fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. Să cadă ca o floare pe faţa unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă… E seară…