Din asfintit, de peste munte, Rasfringeri rosii de amurg Se sfarma-n licariri marunte Si-n Dunarea umbrita curg. Dar unda tulbure le-ngroapa Când, subt rachitele din vale, De-abia mai tremura pe apa Ca niste coji de portocale. Acolo jos, peste cununa
Plouă – George Topîrceanu
Pe-aici când plouă, plouă îndesat, Nu ţine ca la noi un ceas ori două. Că ziua plouă, plouă pe-nserat, Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă. În faptul zilei, streşinile plâng. Pădurea stă plouată ca o curcă. Natura
Populară – George Topîrceanu
Ah, războiul blestemat Câte văduve-a lăsat În durere – şi câţi prunci Au rămas orfani de-atunci! Dar când stai să te gândeşti, Toate cele pământeşti Sunt ca umbra norilor, Ca mireasma florilor. Nu-i mirare că, de-atunci, Au crescut sărmanii prunci
Portret – George Topîrceanu
Ea are ochii mari, Ea are gura mică, Un corp cu forme tari Şi graţii de pisică. Dorinţe, pururi noi – Scântei ascunse-n vatră – Şi două braţe moi, Şi-o inimă de piatră.
Prefaţă – George Topîrceanu
Prin ce ţinuturi rătăceşti Pribeagă? În care grotă din poveşti Ai hibernat – o vară-ntreagă? O, Muza mea cu nasul mic Şi coapse fine, Abia sculptate din nimic, De ce te-ai dus de lângă mine?… Ţi-am prins în părul inelat
Răspunsul cometei (A. Mirea) – George Topîrceanu
Regret că mă-ntrerupi din cale Cu interview-ul dumitale. Dar iată, mă opresc o clipă Să-ti dau răspunsul meu în pripă. V-am salutat o dată sfera Acum vreo zece mii de ani Cînd astronomii de pe Terra Erau de-abia orangutani. (Flammarion
Rapsodii de primăvară – George Topîrceanu
I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Şiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngeraşi, Cu alai De toporaşi. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le laşi? II Se-nalţă abur
Rapsodii de toamnă – George Topîrceanu
I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Şi-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fâneţele. Toate florile şoptiră, Întorcându-şi feţele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor
Rapsodii de vară – George Topîrceanu
I Cine-ar putea să spună Câţi secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?… Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Şi-n soare Frunzişul legănat Le-atârnă ca o barbă… Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit.
Ripostă – George Topîrceanu
Unui gazetar care cerea să fiu spânzurat Vrei să mă spânzuri, vasăzică?… Când te-am citit, în adevăr, Îţi dau cuvântul că de frică Mi s-a zbârlit un fir de păr! Cum? Ţi-a venit aşa, deodată, Netam-nesam? Păreai un om cu