Uncategorized

I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sânuri arome nesfârşite. Lumina era moale şi-ndemnătoare şopţii. Nici noaptea urma zilei, nici ziua

Rândunică, rândunea Ce baţi la fereastra mea? Du-te-ţi pune rochiţa, Că te arde arşiţa, Te suflă vântoaiele Şi te udă ploaiele. Mergi în câmpul înverzit, Că rochiţa a-nflorit Şi o calcă turmele Şi o pasc oiţele. (Cântec poporal) I Când

Bate vânt de primavară şi pe muguri îi deschide; Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde. Sub verdeaţa dragalaşă dispar crengile pe rând. Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând. O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare! În oricare

Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur. Eu mă duc în faptul zilei, mă

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui

Pe cei munţi pustii, sălbatici, Din Lombardo-Veneţie, Unde noaptea în orgie S-adun demonii lunatici, Hoţi de moarte doisprezece Stau în rond sub vântul rece Care şuieră şi trece! Focul cerului s-aprinde, Urmărit de groaznic tunet, Şi al munţilor răsunet Printre

Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă, Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă, Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori, Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori. Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte Ca

n fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată! E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverii dulce iubit prevestitor. El vine, se înalţă, în cercuri line zboară Şi, răpide ca gândul, la

În zadar vuieşte Cerna şi se bate De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate, Şi-n cascade albe saltă pe-a lor sân… Apa-i trecătoare, pietrele rămân! În zadar şi anii s-adun cu grăbire, Trecând peste inimi ce-au gustat iubire! Suvenirul dulce de-un

Plecat-am nouă din Vaslui, Şi cu sergentul, zece, Şi nu-i era, zău, nimănui În piept inima rece. Voioşi ca şoimul cel uşor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Ş-aveam şi pene-n frunte. Toţi dorobanţi, toţi căciulari,