E temniţa în ars, nedemn pământ, De ziuă, fânul razelor înşală; Dar capetele noastre, dacă sunt, Ovaluri stau, de var, ca o greşală. Atâtea clăile de fire stângi! Găsi-vor gest închis, să le rezume, Să nege, dreaptă, linia ce frângi:
În memoriam – Ion Barbu
(Stihuri pentru pomenirea unui câine cu numele nemţesc, e drept dăruit autorului de un prieten franc. Crescut însă la Isarlâk.) Primăvară belalie Cu nopţi reci de echinox, Vii şi treci Şi-nvii, stafie, Pe răpusul câine Fox! Fox frumos Cu dinţi
Încheiere – Ion Barbu
Stinsă liniştirea noastră (şi aleasă), Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! Dovediţii, mie, doisprezece turci Între poleite pietre să mi-i culci: Inima – raiaua, osul feţii spân, Ţeasta, nervii torşi în barbă de stăpân, Clatină-i la Ciprul Negru, în albeaţă De sonoră
Increat – Ion Barbu
Cu Treptele supui văditei gale Sfânt jocul în speranţă, de pe sund, Treci pietrele apunerii egale Supt văile respinse, ce nu sunt. Ţi-e inima la vârste viitoare Ca şarpele pe muzici înnodat, Rotit de două ori la mărul-soare, În minutare-aprins
Înecatul – Ion Barbu
Fulger străin, desparte această piatră-adâncă; Văi agere, tăiaţi-mi o zi ca un ochean! Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean, Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă, Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice, Din care
Înfăţişare – Ion Barbu
Pudrează râul tragic în oglindă, Cu de-amănuntul, cristalin, de bal; Săltate-n coc, volutele să prindă Perucii de argint – un encefal. La balul liniştit, de mare gală, De vrei să placi frumosului tău Domn: Treaz, poleieşte-ţi masca facială Şi dinţii
Isarlâk – Ion Barbu
“Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann” La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân’la cer frângându-si treapta, Trebuie să înfloreasca: Alba, Dreapta Isarlîk! Ruptă din coastă de soare! Cu
Izbăvită ardere – Ion Barbu
Curcanii au mutat pe soare şirul De gâturi cu, nestinşi, cartofii roşii. La cerul lăcrămat şi sfânt ca mirul Rotunzi se fac şi joacă pântecoşii! Şuviţa stelei noi întinge-n ape, Un stăpânit pământ ascultă ani, Pământul s-a lipit de steaua-aproape.
Legendă – Ion Barbu
Străluminaţi ca nişte unghii, Sub scuturi, îngeri au lăsat Cherubul văii să-l înjunghii, – Sădiţi în aer ridicat. Şi limfa pajiştelor pale Se pleacă soarelui ferit Al certei sere animale: Îngână sângelui ivit. Scris, râul trece-n mai albastru Şi varurile
Lemn sfânt – Ion Barbu
În văile Ierusalimului, la unul, Păios de raze, pământiu la piele: Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul, Rusalii ard în dreapta-i cu inele. Pe acest lemn ce-aş vrea să curăţ, nu e Unghi ocolit de praf, icoană veche! Văd