Uncategorized

Falangele acelei oboseli De alge dezlegate catre sud, A tamplei umbra din straine seri: Cu drumul meu, atunci, le-am mai vazut. La Düsseldorf, o cadra-n Bolkenstrasse In jilt adanc, Evreul Botezat. Si mainile, cascada unei rase, Infasurau carbunele uzat. “Stinse

O, veacul legiuise militar În litere ca turnul ţuguiate! Urzite căi, neverosimil var, Prin dimineaţa ierbii înmuiate. Spălări împrăştiate! Înnoiţi Arginturile mari botezătoare Şi inima călărilor – spuziţi De dreaptă ziua-aceasta suitoare. – Ei vor sălta, la drum cu Novalis,

Înalt în orga prismei cântăresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele roşesc, Dar soarele pe muchii curs – de doliu. Aproape. Ochii împietresc cruciş Din fila vibrătoare ca o tobă, Coroana literei, mărăciniş, Jos în lumină

Surorii noastre mai mari, Roabe aceleiasi Zodii, Prea-turburatei Pena Corcodusa. a) Ceas de seară b) Prezentare c) Vaduri si alaiuri d) Cuvinte de îmbărbătare e) Aur netemporal f) Chemarea mosorului. a) Cheagul alb, lăsat din seară, Dintre limpezimi crescut, Cu

Unchiului meu Sache Soiculescu al carui glas il imprumut aici. Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, Numai eu rasad mai rău Dintr-atatia (prin ce har?) Mă brodisem sui, hoinar.

După melci Dintr-atâţia fraţi mai mari: Unii morţi, Alţii plugari, Dintr-atâţia fraţi mai mici: Prunci de treabă, Uzi, peltici, Numai eu răsar mai rău. (Mai năuc, mai nătărău.) Dintr-atâţia (prin ce har?) Mă brodisem un hoinar. Eram mult mai prost

Această pontifică lună Cuvânt adormiţilor e, Din roua caratelor sună Geros, amintit: ce-ru-le. O sobă, cealaltă mumie. Domneşte pe calul de şah, La Moscova verde de-o mie De turle, ars idol opac. Dogoarea, podoabă: răsfeţe Un secol cefal şi apter.

Sunt numai o veriga din marea îndoire, Fragila, unitatea mi-e pieritoare; dar Un roi de existente din moartea mea rasar, Si-adevaratul nume ce port e: Unduire. Deci, arcuit sub timpuri, desfasur lung tesut De la plapînda iarba la fruntea gînditoare,

Somn mult, din pluşuri. Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă Din membre limpezi, o cristal! Sub mături, fluturi şi urâturi Mort – chipul meu, pe crengi de gâturi, Un glas din ceruri cere: – Dacă Ai

Cad fulgii sovaielnici în stoluri fara numar Din nevazute urne ei cad pe albul umar Al dealurilor prinse de-o crusta argintie. Ostiri de nori alearga… – Ce surda simpatie, Nori turburi, nori metalici, spre voi întins ma poarta? Ati prefacut