Un păstor tânăr, frumos la față, Plin de mâhnire cu glas duios Cânta din fluier jos pă verdeață, Sub umbră deasă de pom stufos. De multe versuri spuse cu jale Uimite toate sta împrejur: Râul oprise apa din cale, Vântul
Rugăciune – Vasile Cârlova
Fiinţă naltă, lungă vedere, Izvor puternic de mângâiere, Pavăză sfântă astui pământ! Dă ascultare, nu-ţi fie silă, Unui glas jalnic, ce cere milă, Ce a se plânge are cuvânt. Nu se cuvine a se răpune În vânt ca fumul o
Ruinurile Târgoviștii – Vasile Cârlova
O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ robit! Dar în sfârșit Saturnu, cum i s-a dat de sus, În
Arca – Ion Barbu
În turburatu-mi suflet am construit o arca – Informa nalucire de biblic corabier -, Si turme-ntregi de gînduri pe puntea ei se-mbarca, Noroade-ntregi, plecate puternicului cer. E vremea sa se-abata mînia lui! O ploaia De stropi rigizi întinde zabrele de
Aura – Ion Barbu
Mire, văzut ca femeea, Cu părul săpat în volute, De Mercur cumpănit, nu de Geea, Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară, Când sufletul meu a căzut Şi cald, aplecatul tău scut Îl supse, ca pata de ceară,
Bălcescu trăind – Ion Barbu
lui Al. Rosetti Leagăn amar, săracii mei Bălceşti! Lut simplu, smălţuit ca şi o cană, Pe Topolog culcat nu mai boceşti Azi inima dintîi republicană. A lui! Căci athanasic au sunat Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii. Şi peste un
Când va veni declinul – Ion Barbu
Cu maini invinetite de umblet lung prin ger Voi reintra in mine cand va veni declinul; Voi cobori sa caut, pierduta-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul. Si flacarii voi spune: Fior al caldei firi, Joc viu ori
Copacul – Ion Barbu
Hipnotizat de-adînca şi limpedea lumină A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarme zenitul, şi,-nnebunit, să bea, Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină. Nici valurile nopţii, nici umedă perdea De nouri nu-i goneşte imagina senină; De-un strălucit albastru
Cucerire – Ion Barbu
De-a lungul nepasarii acestei reci naturi, Spre nevazutul unde arpegii de fanfare Desfac in foi sonore o limpede chemare Vom merge in armura de fier, incinsi si duri. Ca nu cumva sub darza trufie ostaseasca Sa se adune umbra sau
Decebal – Ion Barbu
Decebal Rasarind din Mures Pe ‘nspumat-I sarg Decebal avanta Goana-I inspre larg Valul care fuge Valul stie-un drum Tu, ce drum mai stii tu Decebal, de-acum Vuie surd pamantul… Nu sti tu, pamant, Unde mai goneste Un fugar infrant? Vajaie