Cerul se deșira în curcubee repetate.
Pe dunga lor, săgeata trupului în sus,
fiece vârstă-și încorda, tăind la jumătate
arcul culorilor, supus.
Și se loveau în mine două sentimente,
unul venind călare, celalt purtat în lectici…
Era o izbitură de lumini stârnite
ca-ntre opușii poli electrici.
Vieți revărsat-au fost, ori nouri tragici
pe sub un cer cu stele fixe și etern.
Cerul era în mine și-avea de orizonturi
curbate coastele spre stern,
când două strigăte s-au înfruntat în luptă
(iar semnul lor era contrar)
cu-o mușcătură l-a ucis cel veșnic
pe celelt, numai secular.
Roșul aprins sminti culoarea pală,
lancea căldurii sparse gheața iernii,
mireasma ierbii supse din câmpie
mirosul cel sălciu, de sânge.
După aceea s-a făcut tăcere.
Mai sacada în sus un murmur de oțel,
cerul mărunt se-ntoarse iar în cerul mare,
geamăn și-aidoma cu el.
Doar coama foșnitoare pân`la țipăt
muta tot timpul umbra ce-o zvârleam,
când stam, subțire piatră-n sclipăt,
nemișcător și drept, și surâdeam.
…O viziune a sentimentelor (1964)