Când va fi să mor tăiaţi-mi capul! El n-a fost niciodată rudă cu trupul său. Trupul ardeţi-l! Capul îngropaţi-l. Ceea ce desparte un zeu, de lumină e cuvântul.
Text – Nichita Stănescu
Verdele ierbii e lenea ochilor mei, furnicile sunt şchiopătarea alergării mele, piatra e cuvântul meu nescris de dragoste către tine, stelele sunt micimea gândirii mele, urletul meu nu e semn de durere, el e numai o literă a primului cuvânt
Ținerea armei – Nichita Stănescu
Acest blând şi plin de spirit popor, nu-şi ţine arma pentru omor Această inimă de foc şi de miere nu-şi ţine sabia pentru tăiere Această privire plină de vis nu-şi ţine glonţul pentru ucis Aşa cum marea cea mare, ehei,
Tinerii – Nichita Stănescu
Se sărută, ah, se sărută, se sărută tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete, se sărută întruna ca şi cum ei însuşi n-ar fi decât nişte terminaţii ale sărutului. Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană, în staţiile de
Tot universul nostru era albastru şi gol – Nichita Stănescu
Tot universul nostru era albastru şi gol iar noi retraşi în bulgărul numit pământ viaţă eram deasupra şi la subsol murind, murmurând. Viii şi morţii viilor unii într-alţii şi unii peste alţii… Tot universul nostru era albastru şi gol. Locul
Tragere la sorţi – Nichita Stănescu
Tragem la sorţi cu inima smulsă dintr-un străin. Martorul întreabă: cap sau pajură? Nici cap nici pajură, răspunde corul antic. Inimă, pur şi simplu. Inimă pe toate feţele? Inimă pe toate feţele! Şi unde este Omul cu M mare? Unde
Trecător – Nichita Stănescu
Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: –
Trei cai – Nichita Stănescu
Ea mi-a spus, căci mă iubise, despre marele Ulise, care tocmai plânsu-mi-se de rău gând, de negre vise. El mi-a spus, căci mă urâse, despre lucrurile plânse, despre vremurile scurse, despre patemile duse. Ei mi-au spus, căci mă
Trepte – Nichita Stănescu
Alergam pe o platformă infinită de beton alergam. Tăcerea era desăvârşită şi alergarea nu mi-o auzeam vederea platformei era amplă şi infinită şi n-o mai vedeam. Alergam pe-o platformă infinită de beton alergam. Deodată-un ţiuit şi platforma s-a rupt pe
Trist căntec de dragoste – Nichita Stănescu
Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva. Numai iarba stie gustul pamantului. Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar, de inima mea, cand o paraseste. Aerul e-nalt, tu esti inalta, tristetea mea e inalta. Vine o vreme cand mor