e-lectura

Dac-ar fi să scriu un catren – catren însemnând o poezie de numai patru versuri – în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi… cea mai scurtă poezie a românilor este tăpuritura din Maramureş, care

Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie melodică bună rămâne în memorie.

Să smulgem fildeşii din Alifantis Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis Să-l auzim cum cade cum şoimul cel vânat Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat Când cântă parcă moare o taină dintr- un grec Şi tot

Galben copil, oprit în poză şi-nrămat fără suflare şi dormind, ţi-aş spune-un basm adevărat călare pe un cal murind. Cine a tras în calul meu? Cu ce săgeată, cu ce floare? Beau apă azi din curcubeu, el singur nu mă

Ne opream în fața fiecărei luciri, atingându-ne tâmplele. Și cum te țineam cu brațul, lângă inimă, coama ta inelată-mi îmbrăca umărul cu o mantie foșnitoare. Ne priveam unul pe celălalt, deodată, ca pe o hartă a lumii. Râdeam de înfățișarea

Ghearele ei lumea-mi tinuse pe crestet cum vulturu-n Histrii il rapeste pe peste cum de cochilii de scoici maritime sunt plini de vint de mare, Carpatii intr-a lor insinguratate si intr-a lor desime Miroase urit ca tot trupul cel care

Eseu Respirări I Ca să poţi să te fii, stai locului şi sfinţeşte-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul. Vai de cel care se odihneşte la umbra copacului sădit de strămoşul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moştenit vreo

Zburau vulturii întorşi pe spate şi cu gheara întoasră în sus ca pe nişte miei să fure, steaua cu lumină ondulată; Ca pe nişte miei să fure de sus lumina ochilor mei. Zburau vulturii întorşi şi pe spate prin cer

De la o vreme pământul are în jos osul bunicului meu cel mai frumos şi mai jos de jos el are umbra osoasă a strămoşului oarecare. Unde se sfârşeşte pământul, în jos, se începe gândul. Totul e plin de strămoşi

Întunecând întunericul, iată porţile luminii.