e-lectura

Orcanul însuşi stă domol Şi-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Uşoare, ca de neguri, fug Prin liniştea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutaţi încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins

Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău? Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte

Port străin şi cărţi străine, Tot ce din străini ne vine; A ne-ntrece cu ocara Şi-a batjocori mereu Ori hulind pe Dumnezeu Şi nesocotind bărbaţii Care ne ridică ţara, Ori umblînd ca apucaţii Să ne batem vecinic pieptul: De-am fi

Copilo, tu eşti gata De-a pururea să plângi! Şi când eşti tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu ştiu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toţi, şi-amarul Mai dulce ni-e aşa. Şi toate plâng cu

I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plina, Neted la trupina, Cu crengi ratezate, Spre pamânt plecate; Iara lânga plop Este-o casa noua Cu feresti vro doua, Casa sindilita Mândru varuita, Cu fata spre soare, Cu

I Fata sta la poarta, ma-sa la prilaz Nu stiu ce-avea fata, ca-i era necaz Si umbla de colo pâna colo beata. O vedea si ma-sa ca e suparata Si ca-i joaca-n lacrami ochii arsi de foc, O vedea prin

Suna coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-si calea; Latra câini de suna valea, Iar de-alaturi prin spinet Se iveste, -alene vine Flacau nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Si din racoroasa apa Ele-n vreme ce s-adapa, Pacuraru-n preajma lor Razima-se

Eu o stiu din cartea sfânta, Si ti-o spun, sa te feresti! Baiazid, talmacitorul Vrerilor dumnezeiesti, Ale carui vorbe-arata Drumul spre-adevar, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Noptii drum, Predica-n moscheie-odata: – “Dumnezeu, el ne iubi, Sa-l iubim

Las’ ochii, mamă, las’ să plângă! Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug de-aceea sunt Nătângă! Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu

Dumnezeu a cuvantat: , , Sapte zile-n saptamana Eu v-am dat. Sase zile-s de lucrat, Dar a saptea sa va fie Sfanta, cum mi-a fost si mie! Sase zile vei munci Pentru painea ta de hrana; Dar o zi, Omule,