e-lectura

Am stat o clipă-n loc s-ascult: Ce freamăt lung s-aude?… Doar vântul apa scutura Din ramurile ude. Şi paşii mei foşneau uşor Pe frunzele cărării, Mergeam în noapte tremurând De chinul aşteptării. La stânga codru-ntunecat, Grădina-n mâna dreaptă Şi-n fund

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse Întâlneşti o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se ridică fum, Când te prinde noaptea călător la drum! Sania coboară clinul de pădure. Fug în urma noastră luminişuri sure Şi-n

Locuiam într-o odaie La al patrulea etaj, Strada Universităţii, Casă mare cu grilaj. Casa asta, din păcate, C-un proprietar bigot, N-avea electricitate… Dar încolo avea tot: Scări, balcoane, coridoare Şi, ca-n orice case mari, Cu apartamente multe – Fel de

Cobora pe Topolog Dintre munţi, la vale… Și la umbra unui stog A căzut din cale. În ce vară? În ce an? Anii trec ca apa… El era drumeţ sărman Muncitor cu sapa. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde

I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele şi berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăboveşte-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Şi

Ţii minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din Carul mare? Cu faţa-n sus spre Dumnezeu, Lăsându-ţi capul să se culce Pe braţul meu, Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un

Peste dealuri zgribulite, Peste ţarini zdrenţuite, A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă şi zăludă, Botezând natura udă C-un mănunchi de ciumafai, – Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe Risipeşte-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi

Usure, prin lesia diminetii, La ceasul cînd se iscă precupetii, Am fost lovit din trecere o babă Ce se ivise-n calea lumii, slabă. Gîndul, rămas în urma mea, O a ghicit zicînd pre ea: În două surcele de vreasc să

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Şi-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui

Nu-i vezi nici cap, nici coada, nici picioare. Un bolovan… Dar dac-o lasi in pace, Ea scoate botul de sub carapace Si-ncet-incet se pune in miscare… In cate milioane de tipare, Cu haine transparente sau opace, A trebuit Viata sa